Rainbow books

Nu am crezut ca un targ de carte poate sa-mi dea dureri de cap. Nu am crezut ca oamenii pot sa fie asa de obositori. Multe nu am crezut pana la acest targ. Acum sunt o persoana cu orizonturi mai largi si cu o experienta de viata ceva mai bogata. Si cu foarte multe de povestit.

Am ajuns sambata pe la 10 si 15 la stand. Eram foarte emotionata si nu aveam decat o idee vaga despre ce urma sa fac. Am primit un ecuson - ah, sa fi vazut mandria de pe fata mea in momentul inmanarii! - si m-am postat langa stand, dupa ce fusesem informata ca "uita-te si tu la carti, sa nu ne mai fure si azi din ele." Asta pana cand a venit matusa. "Ce faci, mai, acolo? Treci aici si stai si vinde carti!" In mai putin de o ora de la deschidere, fusesem deja promovata: stateam in dreapta standului si vindeam albume si calendare. Celelalte 3 persoane se ocupau de felicitari. In ignoranta mea mi se parea foarte mult 3 persoane pentru niste amarate de felicitari. Ora de varf a targului - pe la 2-3, aveam sa-mi demonstreze cat de putine stiam despre un asemenea eveniment.

E derutant sa te trezesti cu 6-7 persoane in fata ta si fiecare sa vrea ceva, mereu altceva. Iar asta era la partea de albume cu fotografii si calendare. La felicitari a fost a living hell. Dar eu am facut fata cu brio: zambeam in stanga si in dreapta, le aratam cartile, le puneam calendarele in punga, le multumeam frumos. Nu am stat jos decat ca sa mananc in hamburger. In rest, 9h am fost cat se poate de activa. Si mi-a placut. E fascinanta munca cu oamenii. Cel putin eu una sunt innebunita dupa ea. Da, intalnesti si oameni ciudati - oh, chiar foarte ciudati! - , agasanti, enervanti, prosti, dar nimic nu te pregateste mai bine pentru viata decat o astfel de munca. Dupa ce ajungi sa intalnesti sute de tipuri si caractere umane, oamenii nu mai au secrete fata de tine. Stii ce si cand sa le spui, stii pe ce ton sa le vorbesti, stii cum sa le zambesti. Trebuie sa te mulezi pe personalitatea celui din fata ta si trebuie sa stii ca intr-o astfel de relatie, el este stapanul. Tu esti acolo sa il servesti, sa il informezi, sa il ajuti. As fi perfecta pentru un post de Customer Care sau Sales Director tocmai pentru pasiunea asta nebuna pe care o am: oamenii. Nu ma satur de ei, nu ma plictisesc sa repet acelasi lucrur de sute de ori, nu imi pierd rabdarea cu ei. Si le zambesc. Mereu le zambesc. Si ma uit in ochii lor. Mereu ma uit in ochii lor. Asa sunt eu: iubesc oamenii. Indiferent de cum sunt.

I-am spus matusii mele ca la ora 17:30 fix eu voi pleca la lansarea de la Humanitas. Doamna Ioana Parvulescu urma sa prezinte ultimele aparitii din colectia Cartea de pe noptiera. Cu o carte de-a dansei in mana si cu un pix, m-am asezat pe scari, chiar in fata celor care prezentau cartile. Din nou inima imi batea cu putere. Din nou simteam ca raman fara aer. Era acolo, in fata mea. Si vorbea asa de frumos... si simteam ca nu o sa-mi adun niciodata atata curaj incat sa merg sa-i cer un autograf. S-a terminat si prezentarea si eu tot pe scari eram. Ma jucam incontinuu cu pixul: il deschideam, il inchideam, il deschideam, il inchideam... Dansa vorbea cu cineva si nu putea sa o intrerup, oricat de fana as fi fost. Am stat in jur de 10 minute pe scari si m-am uitat la ea. Parea ca orice femeie, dar stiam ca nu e asa. In spatele zambetului si a mainii care se juca cu margelele de la gat se aflau Talentul, Inclinatia, Darul. Iar eu am avut indrazneala de a cere acelei mainii sa-mi dea un autograf, sa scrie ceva doar pentru mine: Ioanei, din imbulzeala Targului de carte, un salut colorat de secol 19. Tot drumul inapoi spre stand am zambit si am tinut strans cartea la piept. Inima imi batea la fel de tare, de data aceasta de bucurie. Am autograf de la doamna Ioana Parvulescu, am autograf, am autograf, am autograf! era tot ce imi trecea prin minte.  

Restul zilei a trecut cat se poate de repede. La 7 fix am plecat din Targ pentru ca la 8 jumate ma astepta un concert. Chiar si in aglomeratia din autobuz, chiar si in pline proteste verbale in ceea ce priveste transportul in comun, lipsa de organizare, inghesuiala, simteam ca iubesc oamenii. Si zambeam. Iubeam si zambeam.

Duminica a fost mult mai lejer. Din nou felicitarile au fost cele mai cautate. Sa fi fost singul stand cu felicitari? Incursiunea mea literara pe ziua de azi a fost intalnirea cu Anca Maria Mosora - am scris despre ea acum cateva zile. Pe langa faptul ca a scris o carte extraordinar de frumoasa si sensibila, Anca se ocupa si de Humanitas Audiobooks. Iar Otilia* nu s-a putut abtine sa nu-i spuna ca sunt dispusa sa fac orice doar ca sa lucrez la o editura, asa ca, pe langa autograf - Ioanei, cu bucuria ca i-a placu aceasta carte aparuta din intamplare - am mai primit si e-mailul ei si numarul ei de telefon. "Sa-mi scrii, ca sa am adresa ta, iar daca se va ivi vreo ocazie, o sa te anunt." De emotionata si incantata ce eram, mai mult decat banalul multumesc frumos nu am stiut ce sa-i spun. I-am multumit si Otiliei, iar apoi m-am intors la munca.

Restul zilei l-am petrecut intre aratat de calendare, prezentat carti si zambit. Cand a venit timpul sa strangem am vazut cum se poarta un adevarat sef. In timp ce noi ne chinuiam sa aranjam cat mai bine lucrurile in cutii, sa strangem tot, Florin statea cu mainile la spate si se uita la noi: "Vedeti ca mai aveti niste ghiduri aici. Sa nu le uitati. Ati pus toate calendarele? Adina, ia si tu cartile alea si pune-le in cutii." Iar apoi, de obosit ce era s-a asezat pe un scaun si a continuat de acolo. Iar eu zambeam. Asa e Florin. Ce mi-a placut in mod deosebit a fost privelistea pe care am avut-o in timp ce toata lumea strangea standurile. Nicu Alifantis in surdina, oameni forfotind pe la standuri, multe cutii cu carti, pliante aruncate pe jos, oboseala in priviri, gandul la o masa copioasa si un pat moale, calcule facute in gand - a fost sa nu un targ bun, Jen care a venit dupa mine.

Am plecat inainte sa stranga tot. Vroiam sa ajung acasa sa dorm. Mult. Daca se putea pana a doua zi dimineata. In metrou era sa adorm. Pe autobuz era iar sa adorm. Am ajuns acasa si am dormit. Vreo 2h. Apoi m-am trezit incredibil de somnoroasa si cu o durere de cap. Acum, dupa  2 cani de ceai negru, o ciocolata si 2 pagini word scrise, ma simt mult mai bine.

Ca o concluzie generala as putea spune ca MAI VREAU! Vreau si la Bookfest, vreau si la Kilipirim, vreau la toate targurile de carte. Vreau sa stau in picioare 9h si sa zambesc incontinuu. Vreau sa mananc un hamburger facut in pripa si sa fug pana la toaleta. Vreau sa ma agit, sa prezint cartile, sa conving lumea sa cumpere, sa nu am timp sa stau in povesti cu Jen, sa ma doara talpile, sa ma inghesui in autobuz, sa cad moarta de oboseala in pat. Da, vreau un nou targ!

*Otilia este cea mai buna prietena a mamei

D'ale Targului:

• I-am vandut 2 carti lui Lucian Mandruta. Cand i-am intins punga si restul, m-a privit in ochii, mi-a zambit si mi-a spus "Saru'mana". Dupa ce a plecat, am intrebat-o pe Adina cum il cheama.
• 2 persoane foarte revoltate ne-au spus ca promovam incultura si ca e scandalos ca firma sa se numeasca Ad Libri, cand corect ar fi Ad Libros. Pacat ca ei nu stiu ca Ad vine de la Adina.
• O doamna ne-a spus ca ar trebui sa avem felicitari cu case americane. Cum sa trimita ea felicitari in America cu case romanesti?
• O alta doamna, dupa ce s-a uitat intr-un album de-a lu Florin, a spus ca pozele sunt foarte neinspirate. De ce sunt atatea poze cu specific traditional? De ce nu avem si albume cu orase, ca doar nu suntem o tara de tarani. Si turistii de asta prefera peisajele specifice pentru ca asta le varam noi pe gat. Da, doamna, la targul urmator promitem sa editam o carte cu totul si cu totul speciala: vom prezenta blocurile comuniste, gropile din sosele, McDonald's-urile de la americani, zgarie nori, cersetorii, gunoaiele de pe strada si multe altele. Speram sa le placa mai mult turistilor decat peisajele superbe si pitoresti pe care tara le are, decat portul national si tot ceea ce ne individualizeaza ca natiune.
• Un domn mi-a spus ca noi suntem facuti din energie. Si ca prin puterea mintii, corpul poate sa supravietuiasca fara mancare. Si ca in lume sunt pese 12 milioane de oameni care traiesc de ani buni fara mancare. Si ca sa-si sustina afirmatia mi-a arata ceva carte cat se poate de obscura. Se pare ca am lipici la oameni ciudati. Mai intai "nepotul sau stranepotul lui George Enescu" - nici el nu stia, saracul, ce fel de rudenii erau -  iar acum nenea asta.  
• Dupa ce le aratam cele 5 tipuri de calendare de perete pe care le aveam - anotimpuri, traditii, flori de cactus, copacii din Africa, peisaje exotice -  dupa ce le rasfoiau pe fiecare, ma intrebau: "Da' cu animale nu aveti?"
• O doamna ne-a cerut punga separata pentru felicitari, pentru ca "daca le pun cu cartile se amesteca." Si ca sa vezi, nu va mai stii care e cartea si care e felicitarea.
• Oamenii ne tot intrebau de reduceri. Oameni buni, ce reduceri mai vreti din moment ce toata marfa este la pret de editura?
• Desi ma dureau talpile, desi ghiozdanul imi era al naibii de greu, desi abia am incaput in autobuz, eu am continuat sa zambesc. Si asta fac si acum: ZAMBESC

Stateam in fata la ASE si asteptam sa vina autobuzul care sa ma duca la Romexpo, la Targul Gaudeamus. In dreapta mea era o domnisoara, pe la 26-27 de ani, foarte dragut imbracata: palton negru, esarfa mov, ciorapi mov si papuci josi, comozi, negri. Era genul de persoana pe care Hiacint ar fi invitat-o la un ceai, fara o sa cunoasca. Rasfoia cu zambetul pe buze o Dilemateca. Numarul 7. Aparuse de dimineata. Mi-am luat inima-n dinti si i-am cerut voie sa ma uit si eu in revista. Nu a fost nici mirata, nu s-a incruntat, ba dimpotriva, mi-a intins revista zambind. Apoi, am inceput sa vorbim. Sa rectific: am inceput sa vorbesc. Eram ca o baba care isi varsa amarul si isi povesteste viata oricui e dispus sa o asculte. I-am spus de abonamentul meu la Dilemateca, de cum am asteptat o luna numarul 6 si apoi am tras concluzia ca mi l-a luat cineva de pe scara, cum am schimbat adresa de corespondenta, dar cei de la Dilemateca nu au confirmat inca schimbarea, cum sunt foarte suparata ca desi am abonament tot a trebuit sa-mi cumpar revista de la chioscul de ziare... i-am spus micile mele necazuri. Ma asculta, tot cu zambetul pe buze, si din cand in cand ma mai intreba ceva. Eu continuam sa rasfoiesc revista si sa ii povestesc.

Apoi a venit autobuzul. Mergea si ea tot la Targ. Mi-a spus sa stau langa ea. M-am asezat. Apoi am inceput sa vorbim, pardon, sa vobesc, despre carti. I-am povestit cu tot entuziasmul pe care-l simteam de cartile pe care le-am citit, de editurile care imi plac, de BookBlog, de Bookaholics si de Bookworms, de tot ce imi place si are legatura cu cartile. I-am spus ca acesta este primul meu targ de carte si ca sunt mai mult decat nerabdatoare sa ma pierd printre standuri, sa-mi cumpar carti. Doamne, i-am spus si cum am mancat 2 saptamani aproape numai paine cu zacusca; trebuia sa economisesc bani cumva, iar alta solutie nu am avut. Ea zambea in continuare si dadea aprobator din cap. M-a intrebat daca citesc literatura romana contemporana. Am rosit si i-am spus ca nu. De fapt, am ingaimat vreo 2-3 nume, cum ar fi Ioana Parvulescu, Andrei Plesu, Anca Maria Mosora si s-a cam terminat lista. Dar ea nu s-a suparat. Zambea in continuare. Si era tare draguta! Am fost ghidul meu pana la Romexpo. Cand am traversat strada m-a luat de mana, ca pe un copil. Mi-a placut tare mult!

Pe masura ce ne apropiam de pavilion, deveneam din ce in ce mai agitato-entuziasmata: nu mai aveam stare, vroiam sa grabesc pasul, dadeam haotic din maini, inima in batea din ce in ce mai tare; ne apropiam mai mult, pavilionul era uras, ochii imi straluceau, nu mai auzeam ce imi spune; ne apropiam mai mult, gata! Am intrat! Din nou, a fost cat se poate de protectoare cu mine: in entuziasmul meu era sa ma impiedic de un cablu - noroc ca mi-a atras atentia. La standul Humanitas ne-am despartit. Ea se intalnea cu un prieten, eu aveam carti de cumparat. Apoi, dupa ce am dat o tura pe la Paralela 45 si am vazut o carte de poezii - Intelegerea drept in inima - scrisa de o anume Adela Greceanu si mai ales cand am vazut ca e nascuta in Sibiu, mi-am dat seama ca e Ea. Degeaba am cautat-o ca sa-mi dea un autograf; nu am mai intalnit-o. Poate o sa ma zilele urmatoare noroc. Ce ciudat ma simt... am vorbit cu ea fara sa stiu cine e. Oare ce prostii i-am spus? Oricum, la despartire mi-a spus ca i-a parut tare bine ca ne-am inalnit si ca i-a facut placere ca a vorbit cu mine. Se pare ca m-am descurcat cat de cat onorabil. Ah, daca stiti voi mai multe despre simpatica Adela Greceanu, va rog sa-mi spuneti. Sunt foarte curioasa sa aflu lucruri noi despre cea care care a zambit tot timpul m-a condus pentru prima data la un targ de carte.

Alta poveste, alt stil. Ieri ma plangeam Otiliei ca singura lansare la care vreau cu adevarat sa merg are loc exact in timpul unui curs de la care nu pot sa lipsesc. Odata ajunsa la Targ m-am dus tinta la standul Humanitas. M-am invartit pe acolo, am vazut-o pe Dana, i-am lasat haina ca ma incomoda si m-am uitat la carti. Mi s-a oprit inima-n loc cand am auzit ca lansarea cartii Constantei Vintila-Ghitulescu va avea loc la ora 3 si ca pot sa particip! Da, da, da!!! M-am repezit la primul raft, am luat Evghenitii, am plaitit-o si m-am dus spre locul in care se tine lansarile. Am recunoscut-o pe doamna Vintila-Ghitulescu din prima: fragila, cuminte, discreta, exact cum o descrie domnul Plesu pe spatele cartii. Poate chiar putin mai fragila si discreta. Ceea ce am retinut de la lansare este ca doamna Vintila-Ghitulescu este inainte de toate istoric si doar apoi scriitoare. Sunt convinsa ca aceasta se va vedea in carte si abia astept sa vad cum se impaca istoricul cu scriitorul!

In timp ce ma uitam pe furis ca sa vad cine mai asista la lansare, efectiv mi s-a oprit inima in loc: o vazusem pe doamna Ioana Parvulescu!!!!! Din momentul acela m-am tot foit, m-am jucat cu pixul pe care-l aveam in mana; imi vinea sa fug la ea si sa-i spun ce mult mi-au placut cartile ei si ca e o adevarata doamna si ca imi place foarte mult de ea, cum scrie, cum vorbeste, cum se imbraca, si ca as vrea sa-mi dea un autograf! Dar nu am putut... eram acolo pentru cartea doamnei Vintila-Ghitulescu, dansa avea prioritate. Data urmatoare cand mi-am intors capul, doamna Parvulescu nu mai era acolo. M-am uitat in jur... nu era nicaieri. O pierdusem pe ziua de azi. Mi-am indreptat din nou atentia asupra lansarii... iar cand am fost gata, am fost prima care a luat autograf. Era destul de emotionata, dar tot mi-a dat autograf! Pentru Ioana, o istorie de iubire care sper sa o faca sa intre in clubul romanticilor disparuti. Doamna, deja fac parte din acest club. Sunt o romantica incurabila!

Apoi a urmat obisnuita plimbare prin pavilion, de la un stand la altul, uitandu-ma dupa carti, cunoscuti, scriitori. Mi-am luat si ceva carti, m-am intalnit si cu Jen, am facut cunostinta si cu domnul Horia Ursu - foarte, foarte impunator si respectiabil! - si am cunoscut si niste prieteni de-ai lui Jen. Am gasit intamplator si standul Ad Libri. E destul de micut pentru 4 persoane cate vom fi maine, dar si azi le-au furat din carti, asa ca maine va trebui sa fiu cu ochii in 4.

Cand am iesit din pavilion cu o gramada de pungi si cu o durere de spate, tot nu m-am putut abtine sa nu zambesc. Si aveam de ce sa zambesc: intalnisem o domnisoara tare simpatica, asistasem la lansarea Evghenitilor, o vazusem pe doamna Parvulescu si imi cumparasem carti. Doar cateva, dar totusi, sunt carti. Restul, urmeaza sa-mi vina de la Humanitas. Cu reducere. Mare. Sunt vreo 12 carti pe care le astept cu sufletul la gura.

Iata un motiv extraordinar de bun ca sa faci foamea 3 saptamani: 2 inainte de targ si una dupa. Iata un motiv pentru care as face asta si in fiecare luna. Iata un motiv pentru care as renunta la multe. Nu, viata mea nu se rezuma doar la carti, dar ele fac parte din viata mea. O mare parte. Poate cea mai mare parte. Si nu-mi pare rau. Nu o sa-mi para niciodata rau. Eventual cand o sa mor si nu o sa mai pot sa citesc. Sau poate cand o sa constientizez cu adevarat ca nu am timp fizic destul ca sa citesc toate cartile pe care as vrea sa le pot citi.

Ah, pana nu uit, sa va spun si ce carti mi-am luat:

• Intelegerea drept in inima - Adela Greceanu
• Evghenitii - Constanta Vintila-Ghitulescu
• Iarna decanului - Saul Bellow
• Ma numesc Rosu - Orhan Pamuk
• Three men in a boat - Jerome K. Jerome
• Three men on the bummel - Jerome K. Jerome
• The secret garden - Fraces H. Burnett

Sunt prea obosita ca sa recitesc ce am scris si sa corectez greselile de ortografie. Sper sa nu fie multe.