Inca un idiot intr-o lume plina de idioti
Este a treia carte de Dostoievski pe care o citesc, dupa "Crima si pedeapsa" si "Fratii Karamazov". Desi auzisem multe despre aceasta carte, nu s-a ridicat deloc asteptarilor mele. Este net mai slaba ca celelalte 2 carti enumerate mai sus. La fel ca si in alte carti, si aici sunt prezente tema banilor, a mostenirii, a decaderii sociale. Si aici sunt prezente femei foarte frumoase, oameni idealisti si oameni bolnavi, atat fizic cat si psihic.
In inalta scoietate moscovita de la sfarsitul secolului al XIX-lea (desi as putea sa gresesc; nu tin minte sa fie precizata in carte vreo data anume), isi face aparitia, in tromba, un print venit din Elevetia de la tratament. Lev Nikolaevici Miskin este ultimul vlastar al unei familii nobiliare rusesti demult uitata. Pe tren, in drum spre Moscova, doi domni, Lebedev si Rogojin il pun in tema pe print cu ce se intampla in capitala. Ajuns acolo, printul merge lasingura ruda pe care o mai are, Elizaveta Prokofievna Epancin. Le cunoaste si pe fiicele acesteia si face o impresie buna. Seara ajunge la ziua Nastasiei Filippovna, o femeie deosebit de frumoasa, tiitoarea unui om bogat din Moscova. Din acest moment, incepe cu adevarat actiunea romanului. Printul se tratase in Elvetia de idiotism, iar desi era insanatosit, naivitatea, bunatatea, felul lui de a fi ii faceau pe toti sa sopteasca, din cand in cand, pentru ei, "idiotul". Idiotul reuseste astfel, sa impiedice nunta Nastasiei cu Ganea, iar femeia fuge cu Rogojin. Urmeaza apoi un du-te-vino al acestei femei capricioase de la Rogojin la print si inapoi, fara sa se hotarasca la care dintre cei 2 sa ramana. Incetul cu incetul, printul se apropie de Agalia, fiica mai mica a Epancinilor si chiar este prezentat inaltei societati moscovite ca un potential logodnic. Dar dupa intrevederea Aglaiei cu Nastasia, lucrurile se schimba radical si printul se trezeste cu o noua logodnica: Nastasia. Aceasta, neschimbata, fuge in ziua nuntii inapoi la Rogojin, iar acesta, intr-un final o omoara. Printul cade din nou in idiotenie si este trimis inapoi in Elvetia, iar lucrurile revin, intr-un fel, la normal in capitala ruseasca.
Chiar si subiectul romanului mi se pare slabut, iar personajele nu m-au atras prea mult. Nastasia, cea mereu nehotarata si putin demonica, mi se pare personajul cel mai bine realizat, pe cand printul cu uitarea lui sine, cu bunatatea dusa la extrema, nu imi straneste decat compatimirea. Restul personajelor mi se par banale, mediocre, personaje pe care peste putin timp le voi uita.
Un lucru care m-a deranjat a fost ca personajelor li se dadeau ambele nume. Mi s-a parut destul de enervant sa tot citesc nume proprii. Imi era dor sa citesc o carte serioasa, o carte cu "greutate", de aceea l-am ales pe Dostoievski. Imi era dor de stilul sobru, concis al clasicilor, de seriozitatea lor. Dupa atatea carti contemporane citit, chiar daca "Idiotul" nu s-a ridicat la asteptarile mele, este totusi ca o gura de aer proaspat.
