Rainbow books

Isabel Allende, nepoata fostului presedinte chilian, si-a facut debutul cu cartea "Casa fantomelor", dedicata tocmai bunicului ei. Criticii au primit-o cu entuziasm in the hall of fame al scriitorilor sud-americani, fiind considerata una dintre cele mai bune scriitoare de limba spaniola.

Actiunea romanului "Fiica norocului" este plasat mai intai in Chile si apoi in America secolului al XIX-lea. Eliza Sommers, eroina cartii, este o bastarda crescuta de amilia de emigranti englezi, Sommers. Miss Rose este ca o mama pentru Eliza si ii ofera educatia de care are nevoie orice domnisoara din inalta societate si spera ca Eliza sa faca o partida buna cand va veni vremea maritisului; fratele lui Miss Rose, Jeremy nu o considera pe Eliza ca facand parte din familie, pa cand celalalt frate, capitanul John o rasfata si o iubeste ca pe fiica sa.

Pe langa fresca sociala pe care o prezinta cartea, actiunea este centrata pe tema iubirii. In chilianul sarac, Joachin Andieta, Eliza vede barbatul vietii ei. Diferentele socio-economice nu ii imedieca sa traisca o scuta poveste de iubire, dupa care Joachin se imbarca pe un vapor cu destinatia America, in cautarea aurului, care spera el, il va ridica din mizerie. Nici descantecele docii sale, mama Fresia, nici educatia primita de la Miss Rose nu au putut-o opri pe Eliza sa mearga in cautarea iubitului. Daca Andieta a plecat cuprins de febra aurului, Eliza pleaca delirand din cauza febrei dragostei. Este in stare sa faca orice sa il gaseasca pe barbatul iubit. Intr-o America in formare, printre bataliile pentru teritorii dintre americani si mexicani, intr-o lume a barbatior in care singurele femei erau curvele, Eliza isi gaseste locul deghizata in barbat. Fara ajutorul lui Tao Chi'en, si el un personaj cu o istorie icredibila, nu ar fi putut supravietui. Cei doi formeaza o pereche neobisnuita pentru acele timpuri, dar prietenia lor supravietuieste tuturor rigorilor societatii.

Cartea este o odisee, un drum de cautare a sinelui. Pornita pe urmele iubitului, Eliza porneste de fapt in cautarea sinelui. Odata cu trecerea timpului, imaginea lui Joachin incepe sa se stearga din mintea Elizei, noptile de iubire pe care le-a trait alaturi de acesta i se par niste himere, iar dragostea pe care a simtit-o atunci cand s-a aventurat la drum este doar o amintire. In aceasta calatorie, Eliza invata ce inseamna libertatea, viata fara incorsetarea regulilor societatii. Mai mult, invata sa-si accepte cu stoicim soarta si sa se resemneze in fata loviturilor vietii. Paralel cu dezvoltarea Elizei ca femeie, se petrece dezvoltarea si civilizarea Americii. De la niste sate incropite in graba s-au nascut adevarate orase. Febra aurului si migratia impresionanta de populatie din toate partile lumii au dus la constructia Americii moderne. Este fascinant ca un om al secolului XI, care stie ca America este prima putere mondiala, sa descopere partea "barbara" a societatii pe care toti o invidieaza si care este modelul multor state.

"Fiica norocului" este o poveste fascinanta. Este o poveste despre societate si regulile ei, despre rase si obiceiuri, despre reusite si infrangeri. Este o poveste despe viata.

Prima data cand am citit o carte scrisa de Terry Pratchett eram in clasa a 10-a si faceam pregatire pentru Cambridge, la Eco. Ma uitam prin mica biblioteca de la centru dupa o carte interesanta in limba engleza pentru ca doream sa imi imbunatatesc vocabularul, iar de clasici in engleza ma saturasem. Ceea ce mi-a atras atenta asupra cartii a fost copera ei viu colorata. Iar cand am vazut si dragonii de pe ea, am stiut ca aceea este cartea pe care o caut (treceam printr-o perioada in care eram dragonofila) - evident, cartea de care vorbesc este "Guards! Guards!". Am imprumutat cartea, am citit-o, mi-a placut foarte mult si de atunci a inceput obsesia Terry Pratchett si Discworld.

Din pacate, pentru mult timp, a trebuit sa ma rezum cu acea singura carte pentru ca in librarii de-abia au aparut cartile, traduceri nu exista, ce sa mai vorbesc sa le gasesti la biblioteci. Se pare ca Cel de Sus mi-a indeplinit dorinta si intr-o plimbare prin librarii am dat peste cartile lui Pratchett, in engleza! Cu inima bubuindu-mi in piept, am luat o carte la intamplare, am tinut-o in mana si am intors-o: 39 de lei. Tot entuziasmul meu a palit in fata pretului. Trecand peste aceasta prim deceptie am mers la biblioteca judeteana si spre nemarginita mea surprindere, la sectia Britannica, am descoperit o gramada de carti scrise de Terry Pratchett. Asta s-a intamplat acum cateva luni, iar de atunci am mai citit cateva carti si da, Terry Pratchett kicks ass! :)

Terry Pratchett este un scriitor britanic, nascut in 1948 in Beaconsfield. Prima lui povestire a aparut pe cand avea 13 ani, in revista scolii. Apoi a fost publicata intr-o revista de fantasy. Dupa ce a terminat scoala a fost angajat ca reporert la diferite ziare britanice, iar in 1987 a parasit definitiv acest domeniu, dedicandu-se exclusiv scrisului. In 1998 a primit titlul de Ofiter al Ordinului Marii Britanii pentru servicii aduse literaturii.

Si nu e de mirare. Vasta lui opra, denumita generic "Discworld" contine peste 34 de titluri. Stilul lui Pratchett este inegalabil. Imbina ironia cu umorul, critica la adresa societatii contemporane cu fantasticul. Nu se poate sa nu te indragostesti de cel putin una dintre cartile lui! La fel cum nu se poate sa te abtii sa razi la umorul lui fin, negru, molipsitor. Pentru cei neinitiati in minunata lume-disc care se odihneste pe spatele a 4 elefanti, care la randul lor stau pe carapacea uriasei testoase Great A'Tuin, le recomand cartea "Interesting times". Este pe departe preferata mea dintre cartile pe care le-am citit pana acum. Va asigur, va veti indragosti de stilul acestui minunat scriitor, iar simplitatea cartilor va va cuceri indata.

Este a treia carte de Dostoievski pe care o citesc, dupa "Crima si pedeapsa" si "Fratii Karamazov". Desi auzisem multe despre aceasta carte, nu s-a ridicat deloc asteptarilor mele. Este net mai slaba ca celelalte 2 carti enumerate mai sus. La fel ca si in alte carti, si aici sunt prezente tema banilor, a mostenirii, a decaderii sociale. Si aici sunt prezente femei foarte frumoase, oameni idealisti si oameni bolnavi, atat fizic cat si psihic.

In inalta scoietate moscovita de la sfarsitul secolului al XIX-lea (desi as putea sa gresesc; nu tin minte sa fie precizata in carte vreo data anume), isi face aparitia, in tromba, un print venit din Elevetia de la tratament. Lev Nikolaevici Miskin este ultimul vlastar al unei familii nobiliare rusesti demult uitata. Pe tren, in drum spre Moscova, doi domni, Lebedev si Rogojin il pun in tema pe print cu ce se intampla in capitala. Ajuns acolo, printul merge lasingura ruda pe care o mai are, Elizaveta Prokofievna Epancin. Le cunoaste si pe fiicele acesteia si face o impresie buna. Seara ajunge la ziua Nastasiei Filippovna, o femeie deosebit de frumoasa, tiitoarea unui om bogat din Moscova. Din acest moment, incepe cu adevarat actiunea romanului. Printul se tratase in Elvetia de idiotism, iar desi era insanatosit, naivitatea, bunatatea, felul lui de a fi ii faceau pe toti sa sopteasca, din cand in cand, pentru ei, "idiotul". Idiotul reuseste astfel, sa impiedice nunta Nastasiei cu Ganea, iar femeia fuge cu Rogojin. Urmeaza apoi un du-te-vino al acestei femei capricioase de la Rogojin la print si inapoi, fara sa se hotarasca la care dintre cei 2 sa ramana. Incetul cu incetul, printul se apropie de Agalia, fiica mai mica a Epancinilor si chiar este prezentat inaltei societati moscovite ca un potential logodnic. Dar dupa intrevederea Aglaiei cu Nastasia, lucrurile se schimba radical si printul se trezeste cu o noua logodnica: Nastasia. Aceasta, neschimbata, fuge in ziua nuntii inapoi la Rogojin, iar acesta, intr-un final o omoara. Printul cade din nou in idiotenie si este trimis inapoi in Elvetia, iar lucrurile revin, intr-un fel, la normal in capitala ruseasca.

Chiar si subiectul romanului mi se pare slabut, iar personajele nu m-au atras prea mult. Nastasia, cea mereu nehotarata si putin demonica, mi se pare personajul cel mai bine realizat, pe cand printul cu uitarea lui sine, cu bunatatea dusa la extrema, nu imi straneste decat compatimirea. Restul personajelor mi se par banale, mediocre, personaje pe care peste putin timp le voi uita.

Un lucru care m-a deranjat a fost ca personajelor li se dadeau ambele nume. Mi s-a parut destul de enervant sa tot citesc nume proprii. Imi era dor sa citesc o carte serioasa, o carte cu "greutate", de aceea l-am ales pe Dostoievski. Imi era dor de stilul sobru, concis al clasicilor, de seriozitatea lor. Dupa atatea carti contemporane citit, chiar daca "Idiotul" nu s-a ridicat la asteptarile mele, este totusi ca o gura de aer proaspat.

Dilemateca, numarul 3. Mereu astept cu nerabdare aparitia revistei si mereu dispare in mod miraculos de la chioscurile de ziare, chiar inainte sa ajung eu acolo. De data aceasta nu am vrut sa mai risc nimic (desi am mers totusi sa intreb, iar la primul chiosc mi s-a spus ca nu au primit inca, pe cand la al doilea la care am intrebat am fost intampinata cu: "Ah, domnisoara, dar a trecut demult!") asa ca l-am rugat pe Cornel sa mi-o cumpere din Cluj. Am fost asa de bucuroasa cand am fost a doua zi la mama la serviciu ca sa-mi ridic pretiosul colet. Frunarind revista, primele lucruri pe care le-am remarcat au fost: numarul mai mare de poze fata de nr2 al revistei, un interviu cu Radu Paraschivescu si sectiunea 3,14TECA.

Am fost surpinsa sa citesc ca Aracataca, locul de nastere al lui Gabriel Garcia Marquez nu se va numi Aracataca-Macondo, pentru ca locuitorii oraselului s-au dovedit reticenti la aceasta schimbare. Mi-a placut mult articolul "Literatura de consum, literatura de vacanta" si mi-am dat astfel seama ca eu nu m-am gandit niciodata daca cartile pe care le citesc pot fi considerate "carti bune" sau doar carti de consum, de vacanta. Evident, toata lumea considera "clasicii" ca fiind baza unei culturi literare adecvate, dar pe langa ei exista atatia scriitori contemporani pe care nu pot, nu stiu sa ii clasez, nu stiu daca sa-i citesc sau nu. Asa ca voi proceda ca si pana acum: de fiecare data cand voi intra intr-o librarie si voi avea bani sa-mi cumpar carti, fie voi alege o carte a unui autor despre care am auzit, fie o carte pe care am citit-o si nu o am in biblioteca persoanala, fie voi alege a intamplare o carte, voi citi scurtele comentarii si ma voi hotari in cele din urma daca sa o cumpar sau nu. Supriza o descopar acasa, in timp ce citesc cartea. :)

La sectiunea "Editorii va recomanda pentru vacanta" nu am avut nimic de obiectat in ceea ce priveste recomandarile primilor 3 editori (Ioana Parvulescu, Bogdan Alexandru Stanescu si Livia Szasz), dar cand am ajuns la Viviana Musa, nu am putut sa nu ridic o spranceana in sus, in semn de dezaprobare. Cartile propuse fac parte din colectia "Eroscop" a editurii "Trei". Cele 5 carti se invart, evident, toate in jurul aceleasi teme: sexul. Ce poate fi mai relaxant, mai placut decat o carte care nu iti da batai de cap, care nu se ocupa de probleme existentiale, ba mai mult te face sa rosesti din cand in cand si sa-ti imaginezi tot felul de chestii care mai de care ma neortodoxe. Topul facut de aceasta editoare nu cred ca are alt public-tinta decat copii aflati la pubertate, adolescenti frustrati sexual. Nu inteleg genul asta de literatura - literatura erotica. Pentru mine e ceva lipsit de sens, vulgar si care nu poate sa fie gustat decat de cineva pentru care lectura nu reprezinta cultura, ci prilej de fantezii sexuale. "Insemnarile de taina ale lui A.S.Puskin. 1836-1837" se inscrie in aceeasi categorie, cartea facand elogiul "pasaricii". Ma tot intreb ce om normal isi pierde timpul cu asa ceva?

De la un paragraf revoltat, trec la unul linistit. "Locuri de citit" are ca tema metroul. Si aici se citeste, de la ziare la carti, si aici intalnim oameni care au "microbul cititului" si care nu pot lasa din mana o carte buna. Si eu am vazut oameni citind pe metrou si de fiecare data zambeam involuntar. "Da, asa voi fi si eu: cu cartile mereu dupa mine."

Nu stiam ca Radu Paraschivescu este traducator de meserie. Cu ocazia aceasta am aflat cam se inseamna sa fii traducator; sunt convinsa ca este o meserie care o sa-mi placa, indiferent de partea financiara. Sa iti vezi numele pe o carte este intr-adevar ceva, dar, cum spunea si domul Paraschivescu, nu asta inseamna sa fii traducator. Ma gandesc la cate carti bune exista in lume si care nu sunt accesibile cititorilor romani pentru ca inca nu au fost traduse; mi-ar placea ca o mic parte din acele carti sa ajunga si in librariile din tara, iar eu sa fiu cea care le-a tradus: de la cititor, cu mult drag, pentru cititori.

Reportajul despre starea bibliotecilor de cartier nu m-a miscat pentru ca inca nu traiesc in Bucuresti ca sa fiu afectata direct de toate neregulile semnalte aici. La fel s-a intamplat si cu "seminarul despre presocratici din 1949" al lui Alexandru Dragomir. Pot sa apreciez faptul ca unii oameni nu s-au lasat manipulati de doctrina comunista, ca nu au renuntat la adevaratele valori, dar nu pot sa inteleg cu adevarat ce i-a determinat sa actioneze asa si nu in alt mod, ce i-a facut sa mearga mai departe cu capul sus. In anul 2006, cand nimeni nu ne ameninta, cand libertatea si democratia sunt cuvinte aflate pe buzele tuturor, imi este greu sa imi imaginez cum stateau lucrurile cu 57 de ani in urma.

In schimb, fragmentele din "Aventurile unor romani in strainatate" de Sorin Stoica mi-au placut foarte mult. Limbajul colcvial, micile injuraturi care condimentau textul, descrierile sunt de-a dreptul savuroase. Pentru ca sunt adepta unei exprimari cat mai libere, mai lejere, pentru ca imi place sa ii citesc pe scriitorii contemporani tocmai pentru ca simt ca doar astfel pot sa ma identific pe deplin cu personajele pe care le descriu, pot sa imi imaginez cu acuratete locurile despre care vorbesc, articolul lui Sorin Stoica a fost, pentru mine, cel mai bun din acest numar al revistei.

Un singur lucru a lipsit din tot numaru: "surpiza" care a insotit primele 2 numere. :)

Conjuratia imbecililor/ John Kennedy Toole; trad. de Lidia Ionescu; cuvant inainte de Walter Percy; Iasi; Polirom, 2005; pret 28.50 RON, libraria Humanitas din Fundul Curtii, Bucuresti

Ca de obicei, primul lucrul pe care l-am citit a fost scurta biografie de la inceputul cartii. Astfel, am aflat ca autorul cartii, un profesor universitar din America, a fost profund dezamagit cand manuscrisului sau i s-a refuzat "dreptul la viata", iar J.K.Toole (1937 -1969), dupa ce a trait o viata intreaga in umbra unei mame tiranice, si-a gasit refugiul in alcool, totul culminand cu sinuciderea sa. Ironia sortii face ca tocmai mama lui sa fie cea care reuseste in cele din urma sa-i publice cartea; ba mai mult, cartea primeste in 1981 Premiul Pulitzer. Pacat ca autorul nu a avut puterea sa treaca peste acel prim esec ca mai apoi sa se bucure pe deplin de reusita operei sale. Sau cine stie, daca nu ar fi fost acest incident strans legat de istoria cartii, poate ca nu s-ar fi ajuns aici...

Al doilea lucru pe care l-am observat a fost ca pe intreg parcursul lecturarii cartii am avut impresia ca nu citesc o carte, ci un scenariu de film. Daca ar fi sa regizeze cineva un film bazat pe aceasta carte, cred ca ar iesi un film grozav!

Ignatius J. Reilly este, in conceptia mea, un J.K.Toole mai grotesc. Posesor al unui corp care ar face invidios un luptator, al unei mustati negre si stufoase si al unei sepci verde de vanatoare de care nu se desparte niciodata, Ignatius la cei 30 si ceva de ani pe care ii are locuieste inca cu mama sa. De slujba nici nu poate fi vorba, iar conceptia lui despre viata lasa masca pe oricine. Mai mult, se vrea un aparator al bunul gust si al decentei, dar simpla lui infatisare este opusul valorilor pe care le apara. De asemenea, are probleme cu valva, iar intreaga carte este presarata cu ragaituri monstruoase, eliberate tocmai in cele mai nepotrivite momente. Menajat de batrana lui mama, Ignatius isi petrece intreaga zi urmarind filme la cinematograf si astfel studiind moravurile decazute ale societatii in care traieste sau scriind adevarate manifeste de rasturnare a ordinii actuale a lumnii pe blocknotes pe care apoi le baga sub saltea.

Toate necazurile lor incep cand doamna Reilly are un mic accident de masina si trebuie sa plateasca despagubirile aferente. Ignatius este astfel nevoit sa-si gaseasca o slujba. Rand pe rand intra in scena celelate personaje ale cartii: un batran obsedat de gandul ca in jurul lui sunt doar "cumunis'", Angelo - politistul ghinionist si matusa sa, negrul Jones, patroana unui club, Darleen cea care doreste sa devina dansatoare exotica, domnul Levy, patronul firmei Levy Pants unde este angajat - nu pentru mult timp Ignatius, domnul Clyde al doilea angajator al lui Ignatius si Myrna Minkoff fosta iubita din facultate a personajului principal. Ca in orice comedie, lucrurile evolueaza treptat si imprevizibil, ca in final totul sa se linisteasca.

O asociere mai putin obisnuita mi se pare ca exista, nu atat intre autor si personajul principal, ci intre Ignatius si George Constanza din serialul "Seinfeld". La fel ca si Ignatius, George locuieste cu parintii, este un pierde-vara, nu cunoaste verbul "a munci" si in plus are impresia ca toti comploteaza impotriva lui. Din aceasta privinta, citatul ales pentru a marca inceputul cartii este cat se poate de sugestiv: "Daca apare pe lume vreun geniu adevarat, il vei cunoaste sigur dupa acest semn, si anume toti imbecilii se vor uni intr-o conjuratie impotriva lui" - Jonathan Swift.

Partea care mi-a placut cel mai mult din carte a fost o "cugetare" de-a lui Ignatius cu privire la cum ar conduce homosexualii lumea: "Desigur ca nici unul dintre pederastii de la putere nu va avea destul simt practic inca sa stie ceva despre diversele inventii, cum ar fi bombele; aceste arme nuclearea vor rugini parasite undeva in beciurile lor. Din cand in cand, Seful Marelui Stat-Major, Presedintele si asa mai departe, imbracati in paiete si pene, vor da receptii si baluri pentru conducatorii tuturor celorlalte tari. Conflictele de orice fel vor fi cu usurinta aplanate in toaletele pentru barbati de la sediul redecorat al Natiunilor Unite. Baletele, comediile muzicale de pe Broadway si alte asemenea amuzamente vor inflori peste tot si vor face poporul mai fericit decat oricare dintre declaratiile sumbre, ostile si fasciste ale fostilor conducatori. Preluarea puterii in mainile lor va fi, intr-un anumit sens, numai o parte din miscarea mondiala pentru inlesniri, dreptate si egalitate pentru toti. [...] Acesti degenerati in loc sa dea semnalul prabusirii unei societati, cum s-a intamplat candva, vor da semnalul pacii pentru o lume macinata de necazuri." Intr-adevar, ar fi foarte interesant de pus in practica o asemenea Weltpolitik.

Desi cartea a fost descrisa ca "una dintre cele mai amuzante carti scrise vreodata" sau "o capodopera comica", in afara de cateva zambete razlete, cartea asta nu mi-a smuls nici macar o tentativa de ras. Actiunea este dinamica si de cateva ori chiar m-am intrabat ‘dar Ignatius asta nu are de gand sa se opreasca ?!', dar nici vorba de ras. Cine stie, poate cartea are un umor mult prea fin pentru simturile mele. Ca si o concluzie, nu imi pare deloc rau ca mi-am luat cartea, iar Ignatius J. reilly este unul dintre cele mai ciudate si interesante personaje intalnite pana acum. Sigur nu-l voi uita!

Trebuie sa marturisesc ca ideea de a avea un asemenea blog mi-a venit dupa ce am citit blogul lui Gracie despre carti. La fel ca si Gracie, faptul ca scriem pe anumite forumuri despre carti nu ne multumeste, iar ea a luat prima  initiativa de a avea un blog in care sa fac mici recenzii la cartile pe care le citeste.

Eu am preluat ideea ei, dar i-am dar o forma noua: un blog despre carti, scriitori, edituri, librarii si tot ce tine de literatura. Pentru ca este in primul rand un blog personal si pentru ca este blogul meu, am ales sa-l scriu in romana si, evident, sa vorbesc doar despre ceea ce doresc eu. In al doilea rand, voi posta doar cand voi simti nevoia si doar despre ce ma intereseaza. Cum s-ar spune, este un blog pentru uz personal.

"Micul proiect" ma va ajuta sa imi exprim liber parerea despre cartile pe care le citesc, despre autorii mei preferati intr-un mod cat se poate de liber si colocvial. Nu am un limbaj elaborat, nu am inclinatii spre critica literara, dar cartile sunt o obsesie pentru mine, cititul imi este indispensabil, iar acest blog ma va ajuta sa-mi pun gandurile in ordine, in ceea ce priveste preferintele mele literare.

Tot ce sper este sa am bani ca sa-mi pot cumpara cartile pe care le doresc si fara de care blogul asta nu are nici un scop. :)