Rainbow books

In clasa a 7-a am citit pentru prima data un roman scris de Cezar Petrescu. Se numea Calea Victoriei si prezenta decandenta si destramarea unei familii din provincie nou venita intr-un Bucuresti al coruptiei, drogurilor si intereselor. Am urmarit cu sufletul la gura evolutia mezine, Sabina. Ma ingrijorau pornirile anarhiste ale lui Costea. Imi doream ca domnul Lipan sa aiba tarie de caracter si sa faca dreptate in calitate de procuror-sef al Bucurestiului. Finalul a fost pe cat de neasteptat, pe atat de ingrozitor pentru mine. Am plans in hohote cand, in fata ochilor mei, Sabina a apasat pe tragaciul pistolului si s-a sinucis. Nici nu stiu cum am reusit sa termin cartea. Cert este ca, am fost asa de patrunsa de ceea ce citisem incat mi-am jurat sa nu mai citesc niciodata o carte scrisa de Cezar Petrescu. Nu intelegeam cum un autor poate sa-si omoare personajele cele mai fermecatoare, cum poate sa spulbere toate acele vise marete pe care ele le aveau. Si m-am tinut de cuvant. Pana in clasa a X-a nu am mai pus mana pe o cartea de-a lui.

Sunt genul de cititor care traieste in pielea personajelor. Sunt genul de cititor care se retrage din fata mizeriei lumii reale si se pierde pe taramul fictiunii cartilor. Eu nu pot sa ma detasez de literatura, de ceea ce citesc. Plang si sufar, rad si sunt bucuroasa alaturi de personajele mele. Sunt una cu ele. Cum as putea sa ma mai bucur de o carte daca m-as detasa de ea?

Puck, cea care mi-a spus ca ar trebui sa ma detasez de literatura, chiar si ea recunoaste ca "nu se poate mereu ..." Nu pot sa-mi imaginez cum ar fi sa citesc o carte fara sa am ace sclipire in ochi, fara ca degetele sa mangaie involuntar coperta, fara ca inima sa mi se opreasca in loc la punctele culminante. In ziua cand voi realiza ca cititul este un automatism si nu o pasiune atunci voi lasa cartea jos din mana, o voi inchide, o voi pune inapoi in biblioteca si nu voi mai deschide alta carte niciodata. Pana atunci traiesc in carti, in personaje, intr-o alta lume. Dar traiesc.  

Ok, ok... respira... incearca macar sa respiri cat de cat normal... contorleaza-ti tremurul mainilor... de ce iti bate inima asa de tare?

Nu, nu pot sa ma controlez. Nici nu mai incerc. Sunt FOARTE FERICITA si nu stiu cand o sa mai traiesc eu sentimentul asta, asa ca ma bucur de el cat mai dureaza. Din momentul in care am primit telefon de la Dana in care imi spunea sa ma duc dupa carti si pana acum nu am reusit sa-mi sterg zambetul enorm de pe fata. Pur si simplu nu pot. E acolo si nu vrea sa dispara. Dar cum sa dispara cand tocmai am cumparat 2 pungi de carti? Cum sa dispara cand sunt asa de fericita???

Dana ma astepta cu o punga de carti; erau cele de pe lista. Dar mai aveam un milion la mine si am mers si in depozit. Am fost in depozitul Humanitas! Sunt un om norocos. Si am vazut si sediul. E asa de frumos si cu bun gust facut si boem. Da, e genul de loc in care mi-ar face mai mult decat placere sa lucrez. Asa... am coborat in depozit si m-am mai uitat pe rafturi si mi-am mai luat carti. De inca un milion. Adica, in total de 2 milioane. Asta cu reducere de 50%. Normal as fi dat 4 milioane pe ele. Carti. Multe. Ale mele. Toate. CAAAAARTIIIII!!!!!!

Da, sunt un om cat se poate de norocos. O reducere incredibil de mare de la editura mea preferata + o plimbare prin sediul editurii + o vizita in depozit + 2 pungi de carti. Nu mai vreau nimic decat timp ca sa le pot citi. Nici nu stiu cu care sa incep. Si am si cartile de la BookRing de citit. Ce o sa ma fac??? Vreau timp doar pentru citit. Vreau zile si nopti in care doar asta sa fac, fara sa ma gandesc la prieteni, scoala, examene. Vreau sa fiu egoista si sa fac ceva DOAR pentru mine. Vreau sa citesc. Cat mai mult. Tot timpul daca se poate. Nici de mancare nu as avea nevoie. Doar carti. Ale mele. Sa le citesc. Si sa zambesc. Sa le citesc zambind.

Cele mai noi achizitii:

• Universul intr-o coaja de nuca - Stephen Hawking [cadoul de Craciun + ziua lui pentru Cata]
• Cartea fericirii - Nina Berberov [cadoul pentru Maria Mea]
• Arsuri la stomac - Nora Ephron
• Cartea de capatai a hedonismului - Michael Flocker
• Despre farmecul lucrurilor plictisitoare - Alain de Botton
• Bucuresti, dezghetul - Mirel Bran
• Despre iubire si moarte - Patrick Süskind
• Despre bucurie in Est si Vest si alte eseuri - Andrei Plesu
• Athénée Palace - R.G. Waldeck
• Confesiunile lui Max Tivoli - Andrew Sean Greer
• Portocala mecanica - Anthony Burgess
• Plansul lui Nietzsche - Irvin D. Yatom
• Pianul mecanic - Kurt Vonnegut
• O silabisire a lumii - Ana Blandiana

Ah, le-am tinut pe toate in mana. Le-am deschis. Le-am rasfoit. Le-am mirosit pe fiecare in parte. Mirosul cartilor noi nu poate fi egalat de nimic. Albul paginilor si negrul literelor... finetea copertelor... nu, nimic nu le poate egala. Nimic nu se compara cu ele. Sunt Carti. Sunt obsesii. Sunt parte din mine. Sunt curioasa daca o sa innebunesc vreodata din lipsa de bani ca sa pot sa-mi cumpar carti noi. Probabil ca da. De fapt, mai mult ca sigur. E deja ceva patologic la mine. Am nevoie de carti. Tot timpul ma gandesc cum sa strang bani ca sa-mi cumpar carti. Mi-am promis ca ma voi cuminti o perioada, doar am atatea carti de citit. Sper sa fiu in stare. Da, normal ar fi sa le citesc pe acestea si apoi sa-mi iau altele. Sper sa ma pot abtine. Ah, am atatea carti! Si sunt asa de fericita! Daca as putea as dormi cu ele, le-as duce peste tot cu mine, ca pe niste copii. Atata grija o sa am de ele. Sunt asa de frumoase cartile mele. Cartile mele... ale mele... mele...

Nu am crezut ca un targ de carte poate sa-mi dea dureri de cap. Nu am crezut ca oamenii pot sa fie asa de obositori. Multe nu am crezut pana la acest targ. Acum sunt o persoana cu orizonturi mai largi si cu o experienta de viata ceva mai bogata. Si cu foarte multe de povestit.

Am ajuns sambata pe la 10 si 15 la stand. Eram foarte emotionata si nu aveam decat o idee vaga despre ce urma sa fac. Am primit un ecuson - ah, sa fi vazut mandria de pe fata mea in momentul inmanarii! - si m-am postat langa stand, dupa ce fusesem informata ca "uita-te si tu la carti, sa nu ne mai fure si azi din ele." Asta pana cand a venit matusa. "Ce faci, mai, acolo? Treci aici si stai si vinde carti!" In mai putin de o ora de la deschidere, fusesem deja promovata: stateam in dreapta standului si vindeam albume si calendare. Celelalte 3 persoane se ocupau de felicitari. In ignoranta mea mi se parea foarte mult 3 persoane pentru niste amarate de felicitari. Ora de varf a targului - pe la 2-3, aveam sa-mi demonstreze cat de putine stiam despre un asemenea eveniment.

E derutant sa te trezesti cu 6-7 persoane in fata ta si fiecare sa vrea ceva, mereu altceva. Iar asta era la partea de albume cu fotografii si calendare. La felicitari a fost a living hell. Dar eu am facut fata cu brio: zambeam in stanga si in dreapta, le aratam cartile, le puneam calendarele in punga, le multumeam frumos. Nu am stat jos decat ca sa mananc in hamburger. In rest, 9h am fost cat se poate de activa. Si mi-a placut. E fascinanta munca cu oamenii. Cel putin eu una sunt innebunita dupa ea. Da, intalnesti si oameni ciudati - oh, chiar foarte ciudati! - , agasanti, enervanti, prosti, dar nimic nu te pregateste mai bine pentru viata decat o astfel de munca. Dupa ce ajungi sa intalnesti sute de tipuri si caractere umane, oamenii nu mai au secrete fata de tine. Stii ce si cand sa le spui, stii pe ce ton sa le vorbesti, stii cum sa le zambesti. Trebuie sa te mulezi pe personalitatea celui din fata ta si trebuie sa stii ca intr-o astfel de relatie, el este stapanul. Tu esti acolo sa il servesti, sa il informezi, sa il ajuti. As fi perfecta pentru un post de Customer Care sau Sales Director tocmai pentru pasiunea asta nebuna pe care o am: oamenii. Nu ma satur de ei, nu ma plictisesc sa repet acelasi lucrur de sute de ori, nu imi pierd rabdarea cu ei. Si le zambesc. Mereu le zambesc. Si ma uit in ochii lor. Mereu ma uit in ochii lor. Asa sunt eu: iubesc oamenii. Indiferent de cum sunt.

I-am spus matusii mele ca la ora 17:30 fix eu voi pleca la lansarea de la Humanitas. Doamna Ioana Parvulescu urma sa prezinte ultimele aparitii din colectia Cartea de pe noptiera. Cu o carte de-a dansei in mana si cu un pix, m-am asezat pe scari, chiar in fata celor care prezentau cartile. Din nou inima imi batea cu putere. Din nou simteam ca raman fara aer. Era acolo, in fata mea. Si vorbea asa de frumos... si simteam ca nu o sa-mi adun niciodata atata curaj incat sa merg sa-i cer un autograf. S-a terminat si prezentarea si eu tot pe scari eram. Ma jucam incontinuu cu pixul: il deschideam, il inchideam, il deschideam, il inchideam... Dansa vorbea cu cineva si nu putea sa o intrerup, oricat de fana as fi fost. Am stat in jur de 10 minute pe scari si m-am uitat la ea. Parea ca orice femeie, dar stiam ca nu e asa. In spatele zambetului si a mainii care se juca cu margelele de la gat se aflau Talentul, Inclinatia, Darul. Iar eu am avut indrazneala de a cere acelei mainii sa-mi dea un autograf, sa scrie ceva doar pentru mine: Ioanei, din imbulzeala Targului de carte, un salut colorat de secol 19. Tot drumul inapoi spre stand am zambit si am tinut strans cartea la piept. Inima imi batea la fel de tare, de data aceasta de bucurie. Am autograf de la doamna Ioana Parvulescu, am autograf, am autograf, am autograf! era tot ce imi trecea prin minte.  

Restul zilei a trecut cat se poate de repede. La 7 fix am plecat din Targ pentru ca la 8 jumate ma astepta un concert. Chiar si in aglomeratia din autobuz, chiar si in pline proteste verbale in ceea ce priveste transportul in comun, lipsa de organizare, inghesuiala, simteam ca iubesc oamenii. Si zambeam. Iubeam si zambeam.

Duminica a fost mult mai lejer. Din nou felicitarile au fost cele mai cautate. Sa fi fost singul stand cu felicitari? Incursiunea mea literara pe ziua de azi a fost intalnirea cu Anca Maria Mosora - am scris despre ea acum cateva zile. Pe langa faptul ca a scris o carte extraordinar de frumoasa si sensibila, Anca se ocupa si de Humanitas Audiobooks. Iar Otilia* nu s-a putut abtine sa nu-i spuna ca sunt dispusa sa fac orice doar ca sa lucrez la o editura, asa ca, pe langa autograf - Ioanei, cu bucuria ca i-a placu aceasta carte aparuta din intamplare - am mai primit si e-mailul ei si numarul ei de telefon. "Sa-mi scrii, ca sa am adresa ta, iar daca se va ivi vreo ocazie, o sa te anunt." De emotionata si incantata ce eram, mai mult decat banalul multumesc frumos nu am stiut ce sa-i spun. I-am multumit si Otiliei, iar apoi m-am intors la munca.

Restul zilei l-am petrecut intre aratat de calendare, prezentat carti si zambit. Cand a venit timpul sa strangem am vazut cum se poarta un adevarat sef. In timp ce noi ne chinuiam sa aranjam cat mai bine lucrurile in cutii, sa strangem tot, Florin statea cu mainile la spate si se uita la noi: "Vedeti ca mai aveti niste ghiduri aici. Sa nu le uitati. Ati pus toate calendarele? Adina, ia si tu cartile alea si pune-le in cutii." Iar apoi, de obosit ce era s-a asezat pe un scaun si a continuat de acolo. Iar eu zambeam. Asa e Florin. Ce mi-a placut in mod deosebit a fost privelistea pe care am avut-o in timp ce toata lumea strangea standurile. Nicu Alifantis in surdina, oameni forfotind pe la standuri, multe cutii cu carti, pliante aruncate pe jos, oboseala in priviri, gandul la o masa copioasa si un pat moale, calcule facute in gand - a fost sa nu un targ bun, Jen care a venit dupa mine.

Am plecat inainte sa stranga tot. Vroiam sa ajung acasa sa dorm. Mult. Daca se putea pana a doua zi dimineata. In metrou era sa adorm. Pe autobuz era iar sa adorm. Am ajuns acasa si am dormit. Vreo 2h. Apoi m-am trezit incredibil de somnoroasa si cu o durere de cap. Acum, dupa  2 cani de ceai negru, o ciocolata si 2 pagini word scrise, ma simt mult mai bine.

Ca o concluzie generala as putea spune ca MAI VREAU! Vreau si la Bookfest, vreau si la Kilipirim, vreau la toate targurile de carte. Vreau sa stau in picioare 9h si sa zambesc incontinuu. Vreau sa mananc un hamburger facut in pripa si sa fug pana la toaleta. Vreau sa ma agit, sa prezint cartile, sa conving lumea sa cumpere, sa nu am timp sa stau in povesti cu Jen, sa ma doara talpile, sa ma inghesui in autobuz, sa cad moarta de oboseala in pat. Da, vreau un nou targ!

*Otilia este cea mai buna prietena a mamei

D'ale Targului:

• I-am vandut 2 carti lui Lucian Mandruta. Cand i-am intins punga si restul, m-a privit in ochii, mi-a zambit si mi-a spus "Saru'mana". Dupa ce a plecat, am intrebat-o pe Adina cum il cheama.
• 2 persoane foarte revoltate ne-au spus ca promovam incultura si ca e scandalos ca firma sa se numeasca Ad Libri, cand corect ar fi Ad Libros. Pacat ca ei nu stiu ca Ad vine de la Adina.
• O doamna ne-a spus ca ar trebui sa avem felicitari cu case americane. Cum sa trimita ea felicitari in America cu case romanesti?
• O alta doamna, dupa ce s-a uitat intr-un album de-a lu Florin, a spus ca pozele sunt foarte neinspirate. De ce sunt atatea poze cu specific traditional? De ce nu avem si albume cu orase, ca doar nu suntem o tara de tarani. Si turistii de asta prefera peisajele specifice pentru ca asta le varam noi pe gat. Da, doamna, la targul urmator promitem sa editam o carte cu totul si cu totul speciala: vom prezenta blocurile comuniste, gropile din sosele, McDonald's-urile de la americani, zgarie nori, cersetorii, gunoaiele de pe strada si multe altele. Speram sa le placa mai mult turistilor decat peisajele superbe si pitoresti pe care tara le are, decat portul national si tot ceea ce ne individualizeaza ca natiune.
• Un domn mi-a spus ca noi suntem facuti din energie. Si ca prin puterea mintii, corpul poate sa supravietuiasca fara mancare. Si ca in lume sunt pese 12 milioane de oameni care traiesc de ani buni fara mancare. Si ca sa-si sustina afirmatia mi-a arata ceva carte cat se poate de obscura. Se pare ca am lipici la oameni ciudati. Mai intai "nepotul sau stranepotul lui George Enescu" - nici el nu stia, saracul, ce fel de rudenii erau -  iar acum nenea asta.  
• Dupa ce le aratam cele 5 tipuri de calendare de perete pe care le aveam - anotimpuri, traditii, flori de cactus, copacii din Africa, peisaje exotice -  dupa ce le rasfoiau pe fiecare, ma intrebau: "Da' cu animale nu aveti?"
• O doamna ne-a cerut punga separata pentru felicitari, pentru ca "daca le pun cu cartile se amesteca." Si ca sa vezi, nu va mai stii care e cartea si care e felicitarea.
• Oamenii ne tot intrebau de reduceri. Oameni buni, ce reduceri mai vreti din moment ce toata marfa este la pret de editura?
• Desi ma dureau talpile, desi ghiozdanul imi era al naibii de greu, desi abia am incaput in autobuz, eu am continuat sa zambesc. Si asta fac si acum: ZAMBESC

Stateam in fata la ASE si asteptam sa vina autobuzul care sa ma duca la Romexpo, la Targul Gaudeamus. In dreapta mea era o domnisoara, pe la 26-27 de ani, foarte dragut imbracata: palton negru, esarfa mov, ciorapi mov si papuci josi, comozi, negri. Era genul de persoana pe care Hiacint ar fi invitat-o la un ceai, fara o sa cunoasca. Rasfoia cu zambetul pe buze o Dilemateca. Numarul 7. Aparuse de dimineata. Mi-am luat inima-n dinti si i-am cerut voie sa ma uit si eu in revista. Nu a fost nici mirata, nu s-a incruntat, ba dimpotriva, mi-a intins revista zambind. Apoi, am inceput sa vorbim. Sa rectific: am inceput sa vorbesc. Eram ca o baba care isi varsa amarul si isi povesteste viata oricui e dispus sa o asculte. I-am spus de abonamentul meu la Dilemateca, de cum am asteptat o luna numarul 6 si apoi am tras concluzia ca mi l-a luat cineva de pe scara, cum am schimbat adresa de corespondenta, dar cei de la Dilemateca nu au confirmat inca schimbarea, cum sunt foarte suparata ca desi am abonament tot a trebuit sa-mi cumpar revista de la chioscul de ziare... i-am spus micile mele necazuri. Ma asculta, tot cu zambetul pe buze, si din cand in cand ma mai intreba ceva. Eu continuam sa rasfoiesc revista si sa ii povestesc.

Apoi a venit autobuzul. Mergea si ea tot la Targ. Mi-a spus sa stau langa ea. M-am asezat. Apoi am inceput sa vorbim, pardon, sa vobesc, despre carti. I-am povestit cu tot entuziasmul pe care-l simteam de cartile pe care le-am citit, de editurile care imi plac, de BookBlog, de Bookaholics si de Bookworms, de tot ce imi place si are legatura cu cartile. I-am spus ca acesta este primul meu targ de carte si ca sunt mai mult decat nerabdatoare sa ma pierd printre standuri, sa-mi cumpar carti. Doamne, i-am spus si cum am mancat 2 saptamani aproape numai paine cu zacusca; trebuia sa economisesc bani cumva, iar alta solutie nu am avut. Ea zambea in continuare si dadea aprobator din cap. M-a intrebat daca citesc literatura romana contemporana. Am rosit si i-am spus ca nu. De fapt, am ingaimat vreo 2-3 nume, cum ar fi Ioana Parvulescu, Andrei Plesu, Anca Maria Mosora si s-a cam terminat lista. Dar ea nu s-a suparat. Zambea in continuare. Si era tare draguta! Am fost ghidul meu pana la Romexpo. Cand am traversat strada m-a luat de mana, ca pe un copil. Mi-a placut tare mult!

Pe masura ce ne apropiam de pavilion, deveneam din ce in ce mai agitato-entuziasmata: nu mai aveam stare, vroiam sa grabesc pasul, dadeam haotic din maini, inima in batea din ce in ce mai tare; ne apropiam mai mult, pavilionul era uras, ochii imi straluceau, nu mai auzeam ce imi spune; ne apropiam mai mult, gata! Am intrat! Din nou, a fost cat se poate de protectoare cu mine: in entuziasmul meu era sa ma impiedic de un cablu - noroc ca mi-a atras atentia. La standul Humanitas ne-am despartit. Ea se intalnea cu un prieten, eu aveam carti de cumparat. Apoi, dupa ce am dat o tura pe la Paralela 45 si am vazut o carte de poezii - Intelegerea drept in inima - scrisa de o anume Adela Greceanu si mai ales cand am vazut ca e nascuta in Sibiu, mi-am dat seama ca e Ea. Degeaba am cautat-o ca sa-mi dea un autograf; nu am mai intalnit-o. Poate o sa ma zilele urmatoare noroc. Ce ciudat ma simt... am vorbit cu ea fara sa stiu cine e. Oare ce prostii i-am spus? Oricum, la despartire mi-a spus ca i-a parut tare bine ca ne-am inalnit si ca i-a facut placere ca a vorbit cu mine. Se pare ca m-am descurcat cat de cat onorabil. Ah, daca stiti voi mai multe despre simpatica Adela Greceanu, va rog sa-mi spuneti. Sunt foarte curioasa sa aflu lucruri noi despre cea care care a zambit tot timpul m-a condus pentru prima data la un targ de carte.

Alta poveste, alt stil. Ieri ma plangeam Otiliei ca singura lansare la care vreau cu adevarat sa merg are loc exact in timpul unui curs de la care nu pot sa lipsesc. Odata ajunsa la Targ m-am dus tinta la standul Humanitas. M-am invartit pe acolo, am vazut-o pe Dana, i-am lasat haina ca ma incomoda si m-am uitat la carti. Mi s-a oprit inima-n loc cand am auzit ca lansarea cartii Constantei Vintila-Ghitulescu va avea loc la ora 3 si ca pot sa particip! Da, da, da!!! M-am repezit la primul raft, am luat Evghenitii, am plaitit-o si m-am dus spre locul in care se tine lansarile. Am recunoscut-o pe doamna Vintila-Ghitulescu din prima: fragila, cuminte, discreta, exact cum o descrie domnul Plesu pe spatele cartii. Poate chiar putin mai fragila si discreta. Ceea ce am retinut de la lansare este ca doamna Vintila-Ghitulescu este inainte de toate istoric si doar apoi scriitoare. Sunt convinsa ca aceasta se va vedea in carte si abia astept sa vad cum se impaca istoricul cu scriitorul!

In timp ce ma uitam pe furis ca sa vad cine mai asista la lansare, efectiv mi s-a oprit inima in loc: o vazusem pe doamna Ioana Parvulescu!!!!! Din momentul acela m-am tot foit, m-am jucat cu pixul pe care-l aveam in mana; imi vinea sa fug la ea si sa-i spun ce mult mi-au placut cartile ei si ca e o adevarata doamna si ca imi place foarte mult de ea, cum scrie, cum vorbeste, cum se imbraca, si ca as vrea sa-mi dea un autograf! Dar nu am putut... eram acolo pentru cartea doamnei Vintila-Ghitulescu, dansa avea prioritate. Data urmatoare cand mi-am intors capul, doamna Parvulescu nu mai era acolo. M-am uitat in jur... nu era nicaieri. O pierdusem pe ziua de azi. Mi-am indreptat din nou atentia asupra lansarii... iar cand am fost gata, am fost prima care a luat autograf. Era destul de emotionata, dar tot mi-a dat autograf! Pentru Ioana, o istorie de iubire care sper sa o faca sa intre in clubul romanticilor disparuti. Doamna, deja fac parte din acest club. Sunt o romantica incurabila!

Apoi a urmat obisnuita plimbare prin pavilion, de la un stand la altul, uitandu-ma dupa carti, cunoscuti, scriitori. Mi-am luat si ceva carti, m-am intalnit si cu Jen, am facut cunostinta si cu domnul Horia Ursu - foarte, foarte impunator si respectiabil! - si am cunoscut si niste prieteni de-ai lui Jen. Am gasit intamplator si standul Ad Libri. E destul de micut pentru 4 persoane cate vom fi maine, dar si azi le-au furat din carti, asa ca maine va trebui sa fiu cu ochii in 4.

Cand am iesit din pavilion cu o gramada de pungi si cu o durere de spate, tot nu m-am putut abtine sa nu zambesc. Si aveam de ce sa zambesc: intalnisem o domnisoara tare simpatica, asistasem la lansarea Evghenitilor, o vazusem pe doamna Parvulescu si imi cumparasem carti. Doar cateva, dar totusi, sunt carti. Restul, urmeaza sa-mi vina de la Humanitas. Cu reducere. Mare. Sunt vreo 12 carti pe care le astept cu sufletul la gura.

Iata un motiv extraordinar de bun ca sa faci foamea 3 saptamani: 2 inainte de targ si una dupa. Iata un motiv pentru care as face asta si in fiecare luna. Iata un motiv pentru care as renunta la multe. Nu, viata mea nu se rezuma doar la carti, dar ele fac parte din viata mea. O mare parte. Poate cea mai mare parte. Si nu-mi pare rau. Nu o sa-mi para niciodata rau. Eventual cand o sa mor si nu o sa mai pot sa citesc. Sau poate cand o sa constientizez cu adevarat ca nu am timp fizic destul ca sa citesc toate cartile pe care as vrea sa le pot citi.

Ah, pana nu uit, sa va spun si ce carti mi-am luat:

• Intelegerea drept in inima - Adela Greceanu
• Evghenitii - Constanta Vintila-Ghitulescu
• Iarna decanului - Saul Bellow
• Ma numesc Rosu - Orhan Pamuk
• Three men in a boat - Jerome K. Jerome
• Three men on the bummel - Jerome K. Jerome
• The secret garden - Fraces H. Burnett

Sunt prea obosita ca sa recitesc ce am scris si sa corectez greselile de ortografie. Sper sa nu fie multe.

Ma plangeam pe celalalt blog ca nu sunt buna la nimic si ca nu ma vad facand nimic cu pasiune si interes. Am primit un comentariu cat se poate de normal pentru situatia de fata: ca este imposibil sa nu am niciun talent si sa nu-mi placa nimic. Eh, evident ca ceva tot imi place: sa citesc. Implicit imi plac si cartile. Mult. Obsesiv de mult.

Am stat si m-am gandit cam... 5 secunde si dintr-o data mi-am dat seama de ce mi-as dori cel mai mult sa ma ocup: de propria MEA librarie! Una micuta, pe Lipscani [ha, nici nu am mari pretentii!!!]. Sa fie intr-o cladire din aia veche, pe langa care sa nu poti trece nepasator. Sa aiba o singura camera si cartile sa fie asezate pe edituri, iar in mijloc sa fie o masuta cu Noi aparitii. Iarna sa miroase a portocale, iar vara a pepene verde. Sa am un mobilier de lemn, de un maro inchis. La fel si podelele [trebuie neaparat sa fie podele!]. La usa de la intrare sa fie un clopotel care sa anunte vesel intrarea unui nou client. Sa fiu mereu prin zona, sa vorbesc cu clientii, sa le recomand carti, sa ii ajut sa se decida, sa le dau taloane de fidelitate si copiilor sa le dau bomboane. Iar cand nu am clienti sa ma asez intr-un balansoar si sa citesc. Sa iubesc sa ma gandesc la locul meu de munca, sa imi faca placere sa ma trezesc dimineata si sa stiu ca urmeaza sa-mi petrec urmatoarele 8-9 ore facand ceea ce-mi place. Sa dau comenzi, sa ma duc la edituri sa ridic cartile, sa ma intorc la magazinasul meu si sa le asez pe rafturi. Sa le mangai si sa-mi doresc sa-si gaseasca parinti care sa aiba grija de ele, care sa nu le scrie cu pixul sau sa le indoaie colturile paginilor. As fi mereu cu zambetul pe buze, desi, sunt convinsa ca intr-un fel cat se poate de ciudat mi-ar parea putin rau dupa fiecare carte vanduta, dupa fiecare carte care nu ar mai fi a mea. Stiu, sunt o egoista incurabila.

Nu a durat mult visul meu cu ochii deschisi. Nici nu vreau sa ma gandesc de cati bani e nevoie pentru a-ti deschide propria afacere si mai ales una ca aceasta. Din fericire, in Bucuresti sunt o multime de librarii si multe tarabe cu carti. Cine sa vrea sa vin la libraria mea micuta cu miros de portocale si taloane de fidelitate? Inca un vis spulberat.

1. Mirecuri: Jen si Carturesti

Se pare ca ziua de miercuri e cea mai potrivita ca sa ma intalnesc cu Jen. Si pentru ca amandurora ne place Carturestiul, l-am desemnat ca sediul al intalnirilor noastre. Din pacate, la ora 11 nu era deschis asa ca am mers pana in Cismigiu. Cu ocazia asta am vazut ca parcul Cismigiu e mult mai mare decat imi inchipuiam :D. Ne-am intors in Carturesti, ne-am asezat la o masa, am comandat ceai [eu am baut Sweet Orange - Doamne, ce ceaiuri bune au!] si ne-am pus pe povestit. Nu, nici de data aceasta nu am vorbit doar despre carti. We DO have a life, you know! Dar a fost tare dragut ca indiferent despre ce vorbeam, tot la carti si scriitori ne intorceam. Ce sa-i faci, suntem bookaholics si suntem mandre de asta!

Am papat si eugenii din alea bune facute de BegaPam [da, exista mai multe feluri de eugenii, dar cele mai bune sunt cele de BegaPam sau Dobrogea] si eu mi-am propus sa merg intr-o zi in Carturesti cu o carte si sa stau toata ziua sa citesc. Trebuie doar sa imi fac timp si sa nu ma gandesc ca de banii pe care i-as da pe ceai in Carturesti mai bine mi-as lua o carte. Dar nu, living a violently lazy day in Carturesti este un MUST. Vreau sa ma simt si eu boema, macar pentru o zi.

2. Vineri: Libraria Noi si The Cure

Am intrat vineri la Sala Dalles ca sa vad expozita de fotografii cu vechiul Bucuresti. Fotografiile sunt absolut superbe! Mi-ar fi placut tare mult sa fi cunoscut si Micul Paris, sa fi cunoscut Bucurestiul in perioada lui de glorie. Dar pentru asta am cartea In intimitatea secolului al XIX-lea scrisa de Ioana Parvulescu. De fiecare data cand incep sa visez cu ochii deschisi la vremuri pe care din pacate nu le-am prins, deschid cartea la intamplare si incep sa citesc. Nu cred sa mai fi citit o carte asa de sensibila si de frumoasa. Se vede ca si doamnei Parvulescu i-a placut extraordinar de mult perioada despre care a scris din moment ce a dat ce a avut mai bun din ea in redactarea acestei carti.

De la expozitie am intrat Libraria Noi. Imi place libraria pentru ca e maaaaaare si sunt o multime de carti la care sa te uiti si in plus au si o sectiune destul de bine pusa la punct cu carti in engleza. In afara de clasici [oh, sunt peste tooooot!!!] au si scriitori englezi/americani contemporani. Toate bune si frumoase pana aici. Iei cartea, o rasfoiesti, ai vrea sa o cumperi. Te uiti la pret. Te strambi. O pui inapoi. Cred ca am vazut o carte cu 25RON, restul erau toate peste 35RON. Personal, mi se par foarte scumpe. Stiu ca sunt importate si nu editate aici, dar nu pot face si ei ceva ca sa fie cat de cat mai accesibile? Cand am ajuns la raftul dedicat lui Terry Pratchett eram cat se poate de incantata: wooooow, ce de carti!!!! Uite si Interesting times! Ah, cred ca au toate cartile! Wow, Terry Pratchett!!! De curiozitate m-am uitat si la pret: 35RON, cu 1RON mai ieftin decat in Carturesti. Ha! Am facut repede un calcul si daca o sa cumpar o carte in fiecare luna, in 3 ani de zile o sa am toate cartile. Stiu, e mult 3 ani. Dar cartile alea trebuie sa le am! Pe toate!!!!! MELE TOATE!!! Am inceput deja sa strang bani intr-un borcan pentru A Pratchett Book/Month [pus 2RON in borcan]. Sunt curioasa cat o sa ma tina :D

Dar sa revin. Dupa cum spuneam, eram in Libraria Noi si ma minunam de preturile mari ale cartilor in engleza si in acelasi timp fredonam in mod inconstient I don't care if Monday's blue Tuesday's grey and Wednesday too Thursday I don't care about you it's Friday I'm in love. Da, pe fundal era The Cure! Dupa ce am realizat asta am perceput complet diferit atmosfera din librarie. M-am uitat cu atentie in jur si am vazut multi oameni pasionati de carti; am vazut cum iau carti de pe raft, le rasfoiesc, se opersc asupra unui pasaj si il citesc; eventual zambesc. Apoi pun cartea la loc si iau alta. Si tot asa. Am vazut oameni ca mine. Iar The Cure facea ca atmosfera sa fie cat se poate de relaxata, destinsa. Asa ca primul lucrul pe care l-am facut cand am ajuns acasa a fost sa ascult The Cure. Chiar e o formatie foarte buna de ascultat atunci cand citesti.

3. Sambata: Puck si Bookaholics

Ziua de sambata a fost cireasa de pe tort. Am reusit sa scap de indatorirea sacra de a-l duce pe Mihnea, nepotelul meu, la circ si astfel am reusit sa ajung in Bucuresti Mall [prima si, spre, ultima data!] ca sa ma intalnesc cu Jen si Puck. Nu, nu am fost la vreo cafenea scumpa din Mall, nu am fost nici macar la film. Am fost la o lansare de carte, carte pe care Puck a coordonat-o. Nu cartea in sine e importanta, ci faptul ca Puck a venit in Bucuresti si am putut sa facem o mini Bookaholics meeting.

A fost una dintre cele mai placute seri de pana acum. Am dat iama pe la toate rafturile cu carti din Diverta, le-am rasfoit, le-am comentat, le-am criticat sau le-am ridicat in slavi, am ridiculizat anumiti autori sau le-am declarat dragoste eterna altora, ce mai, ne-am simtit excelent! Si am ras. Mult. Foarte mult. Pe scurt, a fost a great girl's evening :)

Aceasta mica iesire m-a facut sa ma gandesc la cat de interesanta ar trebuie sa fie o intalnire cu toti Bookaholicii. Cine stie, poate imi aduce si mie Mosu' a get-together :D

P.s. Sper sa mearga linkurile.

... BOOKAHOLICS. Yup, s-a lansat cercul de lectura. Felicitari lui puck ca a venit cu initiativa si felicitari celor care s-au inscris deja. 

Mi se pare foarte interesanta ideea. Desi am mai participat la un Reading Circle pe Bookworms si mai am de gand sa particip si la urmatoarele [Bookworms este prima mea iubire :) ], de data aceasta va fi altceva. Intr-o zi chiar o sa ii cunosc pe cei care scriu pe blog, ceea ce nu pot sa spun si despre Bookworms. Mai mult, faptul ca este un blog in romana este o treaba extraordinara. E mult mai usor sa scrii in romana despre cartile pe care le-ai citit decat in engleza. 

Si ce imi place si mai mult este ca ma simt ca una dintre initiatorii acestui blog, desi eu nu am facut nimic. Faptul ca am fost de la inceput acolo, ca mi-am exprimat punctul de vedere in legatura cu anumite chestii organizatorice, m-a facut sa ma simt ca si cum as fi ajutat efectiv demararea blogului. Da, sunt mandra de acest blog!