31.10.2006

Butler!

The Remains of the Day

Autor Kazuo Ishiguro;
Publication date 12 September, 1990
Genre Fiction

Ce sunteti dispusi sa sacrificati pentru profesia voastra? Anii cei mai frumosi ai tineretii, visele adolescentine, iubirea poate?

Poate veti fi surprinsi sa aflati ca un butler adevarat sacrifica toate cele enumerate mai sus si multe altele. Stevens nu este o exceptie de la regula. Angajat la Darlington Hall inca din vremea tineretii, ajunge sa nu aiba alta casa decat cea pentru care lucreaza, sa nu aiba familie decat ceilalti servitori si sa nu respecte pe cineva mai mult decat pe stapanul casei.

Acum, dupa mai bine de 35 de ani de cand serveste in aceeasi casa este timpul sa ia o mica pauza. Sunt 3 ani de cand Lord Darlington a murit si de cand casa a fost cumparata de un gentleman american, Mr Farraday. La indemnul acestuia, Stevens ia Ford-ul si porneste la drum, intr-un minitur al acelor parti ale Angliei. Drumul este de fapt o intoarcere in timp, caci Stevens isi aduce aminte de zilele de glorie ale Darlington Hall-ului, cand la masa erau invitati oameni de vaza ai Marii Britanii si personalitati marcante ale perioadei respective. Cu acest prilej, Stevens are oportunitatea sa isi analizeze viata, anii petrecuti in slujba lui Lord Darlington, ceea ce inseamna sa fii un butler adevarat.

Isi da seama ca noul lui stapan este total diferit de Lord Darlington si de cele mai multe ori nu stie cum sa comporte cu acesta: "Over the following days, however, I came to learn not to be surprised by such remarks from my employer, and would smile in the correct manner whenever I detected the bantering tone in his voice. Nevertheless, I could never be sure exactly what was required of me in these occasions. Perhaps I was expected to laugh heartly; or indeed, reciprocate with some remark of my own. This last possibility is one that has given me some concern over these months, and is something about which I still feel undecided. For it may well be that in America, it is all part of what is considered good professional service that an employee provide entertaining banter". Nu este greu de imaginat ca lumea in care a trait Stevens este o lume a etichetei, a unor legi morale nescris, dar respectate cu strictete de toata lumea. Ca sa fii un butler adevarat, trebuie sa cunosti aceste legi in detaliu, sa le aplici si sa nu te abati niciodata de la ele. Trebuie sa te comporti in fiecare situatie ca la carte, sa faci doar ceea ce se asteapta de la tine si nimic mai mult.

Dar, pe de alta parte, este o lume rece, privata micile bucurii ale vietii; nici moartea unui membru al familiei nu are dreptul sa zguduie aceasta mica lume; nimic nu il poate face pe un butler sa se abata de la eticheta, de la serviciul lui: "She began to climb the staircase, but I stopped her, saying: <Mereu aceeasi formalitate in vorbire si gesturi, mereu aceeasi raceala tipic britanica.

Nici iubirea nu are voie sa patrunda intr-un asemenea mediu. Toate incercarile lui Miss Kenton, o alta angajata de la Hall, de a se apropia de Stevens sunt menite sa esueze inainte de a se concretiza. Dar Miss Kenton este cea care alege o viata normala de familie decat una dedicata exclusiv profesiei si pleaca de la Darlington Hall pentru a se casatori. Cu prilejul acestei calatorii, cei 2 se reintalnesc. Scurta lor intalnire, este una dulce-amara: dulce - datorita amintirilor comune si amara - datorita regretului de a nu fi incercat sa vada cum ar fi fost daca...

Am aflat multe despre cum se conduce o adevarata casa britanica, despre sacrificiul acelor butleri si maids. Dar lucrul de care sunt intr-adevar incantata, in ceea ce priveste aceasta carte, este limbajul folosit. Nu am mai citit pana acum o carte care sa fie scrisa intr-un mod atata de formal, si totusi accesibil. E minunat sa citesti si sa constati cu stupoare ca ai ajuns sa pronunti cuvintele cu acel British accent, fara sa iti dai seama. Daca as fi profesoara de limba engleza, aceasta carte ar fi pe lista lecturilor obligatorii: este de o puritate lingvistica pe care care nu am mai intalnit-o pana acum.

Cinci stele: 1 pentru poveste, 1 pentru personaj, 1 pentru limbajul cartii, 1 pentru ca am invatat ca munca cere sacrificii si 1 pentru ca e typically British. :)

Rating *****

Posted by ionuca at 16:05:39 | Permanent Link | Comments (0) |

Alt citat, de data asta din ...sa ucizi o pasare cantatoare de Harper Lee [da, stiu ca am inceput cu o zi mai repede cartea decat trebuia pentru Reading Circle]:

"Am mormit o scuza si m-am apucat sa meditez la crima pe care o savarsisem. Nu invatasem sa citesc propriu-zis, dar cumva reuseam sa ma distrez pe ascuns cu ziarele. Sa fi invatat oare in lungile ceasuri petrecute la biserica? Nu-mi aminteam sa nu fi stiut vreodata sa citesc imnurile. Acum, cand ma vedeam obligata sa reflectez la lucrul acesta, imi dadeam seama ca a citi era pentru mine ceva la fel de firesc ca deprinderea dea incheia nasturii de la spate ai sortuletului fara sa intorc capul, sau de a-mi innoda dintr-o data sireturile in funda dubla. Nu-mi aduc deloc aminte cand anume liniile pe care le urmarea degetul lui Atticus s-au despartit in cuvinte, dar, de cand ma stiu, le urmarisem seara de seara, ascultand ultimele stiri, proiectele care aveau sa devina legi, jurnalul lui Lorenzo Dow - adica tot ce citea Atticus in fiecare seara cand ma cataram pe genunchii lui. Uite, nu mi-am dat seama ca imi placea sa citesc pana-n clipa in care am fost amenintata sa nu mai pot citi. Nimeni nu-si da seama ca-i place sa respire!"

In schimb, eu imi amintesc perfect ziua in care am invatat sa citesc. Stiam de la televizor literele mai simple: I, O, U, X,C. Mi se parea firesc ca I sa fie I, O sa fie O, nu-mi amintesc ca pe acestea sa mi-le fi spus cineva. Dar imi amintesc de o dimineata de weekend in care mama avea treaba prin bucatarie. Eu stateam la masa si vorbeam cu ea, cand conversatia a trecut de la lucruri banale la litere, cuvinte, carti. Tin foarte bine minte ca am vrut sa-i demonstrez mamei ca pot sa invat sa citesc. Am mers in camera, am luat de acolo revista Kuku-Ruku [isi mai aduce cineva aminte de acele napolitane? Pentru mine erau un deliciu!], apoi m-am intors in bucatarie cu ea. Am deschis-o la Regulamentul de participare la concurs si am inceput sa citesc. Mai bine spus, am ghicit cuvintele mai degraba decat le-am citit, iar unde nu puteam sa-mi dau seama de ce cuvant este, o intrebam pe mama: "Mama, ce litere sunt astea?"

Avem cam 6 ani jumate in acea zi. De atunci microbul cititului mi-a intrat in sange. Am inceput cu basmele lui Ispirescu, apoi intr-o zi a venit mama la mine in camera si mi-a dat primul volum din Ciresarii. Mintea mea de copil nu era pregatita pentru un roman de aventuri iar  dupa ani, cand am recitit toate cartile din Ciresarii, mi-am dat seama cat exagerasem cand le citisem prima data. Atunci toate mi se pareau extraordinare, nemaipomenite. Le atribuiam puteri supranaturale Ciresarilor, se luptau cu forte nevazute si mereu ieseau invingatori! Am citit de 3 ori pana acum cartile Ciresarilor si le-am gasit la fel de antrenante, la fel de frumoase ca si prima data; dar cu fiecare noua citire le inteleg diferit. Ciresarii sunt si eu adolescenti ca si mine, au si eu probleme cu parintii, iubesc si sunt iubiti. Da, sunt ca mine. Sper sa am timp peste vreo 30 de ani sa stau si sa recitesc primele mele carti - cartile copilariei mele, cartile care mi-ai ramas intiparite in minte pentru totdeauna.

Cred ca le datorez multe mamei si Ciresarilor. Mamei pentru ca mereu m-a incurajat sa citesc [niciodata nu mi-a impus asta] si Ciresarilor pentru ca mi-au deschis apetitul pentru a descoperi minunatele lumi ascunse in carti. 

Posted by ionuca at 13:31:04 | Permanent Link | Comments (0) |

Uite ca am gasit un citat din The Remains of the Day care merge perfect cu starea mea de spirit de la ora actuala:

"Perhaps, then, there is something to his advice that I should cease looking back so much, that I should adopt a more positive outlook and try to make the best of what remains of my day. After all, what can we ever gain in forever looking back and blaming ourselves if our lives have not turned out quite as we might have wished? The hard reality is, surely that for the likes of you and I, there is little choice other than to leave our fate, ultimately, in the hands od those great gentlemen at the hub of this world who emply our service. What is the point in worring oneself too much about what one could or could not have done to control the course of one's life took? Surely it is enough that the likes of you and I at least try to make our small contribution count for something true and worthy. And if some of us are prepared to sacrifice much in life in order to pursue such aspirations, surely that is in itself, whatever the outcome, cause for pride and contentment."

Posted by ionuca at 02:39:11 | Permanent Link | Comments (1) |

29.10.2006

The Slynx: A Novel

The Slynx: A Novel

Autor Tatyana Tolstaya
Publication date 15 January, 2003
Genre SF & Fantasy

Dupa primele randuri mi-am dat seama ca Zatul nu seamana cu nimic altceva din ce citisem pana atunci. In carte se vorbeste despre Fosti, Prapad, Urmari, Sanitari, Degenerati. Citesti si nu iti dai bine seama ce se intampla. Nu exista explicatii concrete. In schimb, autoarea iti ofera cateva indicii dupa care sa te ghidezi in intelegerea universului cartii.

In oraselul Fiodor-Kuzminsk [initial Moscova] oamenii redescopera civilizatia, reinventeaza toate aceste mici lucruri care ne fac viata usoara: roata, acul, scrisul. Prapadul - o explozie nucleara - a schimbat cursul omenirii, iar acum oamenii sunt nevoiti sa o ia de la capat. Ceea ce Tatiana Tolstoia ne prezinta este o societate intoarsa pe dos: soarecii sunt atat mancarea de baza cat si moneda de schimb. Toate inventiile si scriierile sunt atribuite unui singur om, "Fiodor Kuzmici, slavit fie-i numele!" Oamenii sunt de 2 categorii: Fosti - dintre cei care au trait si inainte de Prapad si oamenii care s-au nascut dupa. Diferenta dintre ei este ca Urmarea Fostilor este ca nu imbatranesc, pe cand Urmarile celorlalti sunt de-a dreptul bizare: "unii parca au mainile inmuiate in faina verde, altii parca s-au tavalit in neghina, altii au branhii; mai sunt si unii cu creasta de cocos si cine stie ce altele."

Fostii vorbesc de cum era inainte de Prapad, dar nimeni nu crede povestile fantastice pe care acestia le spun: "se zice ca inainte de Prapad totul era altfel. Cica te duceai la mogozin - luai ce doreai si, daca nu-ti placea, strambai din nas, nu ca acum. Mogozinul asta al lor era ca un fel de Depozit, numai ca acolo erau mai multe lucruri si nu se dadeau doar in zilele de Depozit, ci stateau usile deschise in fiecare zi. Parca nu-ti vine sa crezi. Cum adica, fiecare venea, lua si pleca? Si nu tabarau garzile pe ei? Pai daca ne lasa inauntru, noi facem praf totul."

Noua ordine a lumii sta sub semnul terorii. Acei misteriosi Sanitari pot sa vina peste tine in casa in orice clipa, fara sa fi facut nimic, iar apoi nimeni nu mai stie de tine. De asemenea, nu se accepta nici un gand rau impotriva lui Fiodor Kuzmici, slavit fie-i numele, de fapt nu se accepta ca cineva sa aiba "gandire personala". Decretele acestuia stabilesc oranduirea comunitatii: la ce ora se da stingerea, la ce ora incepe munca, care sunt zilele de sarbatoare, cum se saluta lumea pe strada etc.

In aceasta lume cu iz puternic de comunism traieste si Benedikt, fiul unei Foste, a unei "entelectuale cu iducatie universitara". Lucreaza ca si copiator la Izba de Lucru si traieste singur de cand i-au murit ambii parinti. Nu are prieteni si nu are iubita, desi o place pe Olenka, care ii este colega de serviciu. In cele din urma cei doi ajung sa se casatoareasca, iar Benedikt afla ca Tata Socru este de fapt Sanitar. In casa sotiei lui el are de toate, spre deosebire de saracia lucie in care a trait inainte de asta. De asemenea, nu mai are nevoie sa mearga la serviciu. Pentru a-si ocupa timpul cu ceva, Benedikt incepe sa citeasca. Nu este greu de imagina ca era interzis pentru un om sa detina carti dinainte de Prapad. Pentru ca el era fiul unei Foste a invatat si alfabetul cartilor interzise, lucru care se va dovedi a fi folositor. Biblioteca Socrului este impresionanta, iar Benedikt ajunge un om care traieste pentru a citi: "Tu, Carte! Numai tu nu inseli, nu lovesti, nu superi, nu parasesti! Esti linistita, dar razi, tipi, canti; esti supusa, dar uimesti, atati, ademenesti; esti mica, dar in tine sunt popoare fara numar; un pumn de litere, dar, daca vrei, zapacesti pe oricine, il invarti cum vrei, il incurci, faci lacrimile sa tasneasca, tai rasuflarea, sufletul intreg nu e decat o panza ce flutura in vant, face valuri, da din aripi!"

Dar odata cartile citite, Benedikt porneste intr-o vanatoare nebuna dupa alte carti, carti care au fost ascunse de oameni de frica Sanitarilor. De asemenea se lasa implicat in complotul pentru inlaturarea de la conduere a Marzacului - Suprem, Fiodor Kuzmici, slavit fie-i numele, si inlocuirea acestuia cu Socrul. Daca va astepti ca regimul totalitar sa inceteze odata cu inlaturarea capului, va inselati. Nimic nu se schimba in organizarea regimului, in afara de conducator.

Sfarsitul este oarecum ambiguu. Nu am inteles mare lucru din el, nu am putut sa trag o concluzie, dar chiar si cu acest minus, cartea este exceptionala! Personajele, felul in care nareaza Tatiana Tolstoia, ideea cartii, totul mi-a placut. M-am amuzat foarte tare cand am aflat ca fructele pe care ei le numeau "foculeandri" erau curmale radioactive. De asemenea, cartea este presarata cu astfel de pasaje in care lucurir pe care noi le consideram cat se poate de firesti, pentru ei reprezinta ceva de temut si invers. In nici un caz nu este doar o alta carte din multe altele. Este o carte care are acel ceva, care te face sa o citesti pe nerasuflate, de care iti amintesti cu drag si pe care iti promiti ca ai sa o recitesti cat mai curand.

Rating *****

Posted by ionuca at 23:10:05 | Permanent Link | Comments (0) |

"Despre un lucru pur omenesc: minciuna"

carte_liiceanu.gif

 

Editura Humanitas are 3 bile albe de la mine in ceea ce priveste aceasta carte:

  • Publicitatea facuta ei
  • Aspectul foarte fancy pe care cartea il are
  • Iar domnul Liiceanu primeste cea de-a treia bila alba, pentru continutul cartii :)

Dintr-un motiv inca necunoscut mie, imi vine foarte greu sa scriu despre aceasta carte. Nu gasesc un inceput bun, nu gasesc cuvintele potrivite. O sa ma prefac ca asta e introducerea si trec direct la ce mi-a placut/ nu mi-a placut la ea.

Ma asteptam sa fie o carte cu un substrat filosofic mult mai accentuat. Ma asteptam sa o citesc, iar apoi sa ma intreb aiurita: "Despre ce a fost vorba?" Spre marea mea bucurie, Despre minciuna este scrisa intr-un limbaj accesibil tuturor. Mai mult, este o carte de cateva ore, dar citita de persoana potrivita, iti da de gandit cateva zile :)

Faptul ca textul in sine a fost prezentat la o conferinta, face ca acesta sa aiba o structura simpla, continutul nu este nici prea lung, nici prea scurt. Domnul Gabriel Liiceanu si-a ales ca baza in dezvoltarea acestei carti 3 texte clasice: tragedia Filoctet scrisa de Sofocle, Hippias Minor de Platon si Principele de Machiavelli. El analizeaza originea acestui act pur omenesc care este minciuna si de aceasta s-au servit si inca o fac, politicienii de pretutindeni.

Astfel, Liiceanu face deosebirea intre morala de prima instanta si morala de a doua instanta: "Ce descopera si teoretizeaza lumea moderna cu ajutorul lui Machiavelli pe urmele lui Sofocle si ale lui Platon? Descopera, asa cum am spus, morala de a doua instanta ca morala politica: descopera acel lucru teribil si ne-familiar (deinon) ca, in lumea cazuta a omului, pentru a stavili un rau mai mare si pentru a obtine binele (comun) trebuie <<sa intri in contact cu raul>>. Morala clasica, de prima instanta, morala moralistilor, a filosofilor s a consecventilor se cutremura auzind acest lucru. Morala de prima instanta se cutremura in fata oricarei minciuni, a oricarei inselatorii, a oricarei crime". Pentru a ilustra mai bine ce inseamna aceasta morala de a doua instanta, Liiceanu ne prezinta niste cazuri faimoase in care aceasta a fost aplicata: "In numele moralei de a doua instanta Churchill a lasat ca locuitorii orasului Coventry sa fie bombardati (nu si-a anuntat - discriminatoriu - nici rudele sau prietenii aflati acolo), pentru ca nemtii sa nu-si dea seama ca englezii le sparsesera cel mai secret cod militar. In numele moralei de a doua instanta si al aceleasi balante nevazute dintre cei care trebuie sa moara si cei multi, mult mai multi, care prin moartea primilor trebuie sa fie salvati, a fost aruncata bomba de la Hiroshima. In numele moralei de a doua instanta americanii au intrat in anul 2004 in Irak." Este infricosator daca stai sa te gandesti ca, la un moment dat, cineva s-ar putea sa ia aceeasi decizie si in privinta ta: moartea ta, pentru viata a 100 de persoane.

Ultima parte a cartii se refera strict la situatia actuala a Romaniei. Astfel, "minciuna in care traim noi astazi este legata de acest furt al revolutiei, de aceasta deposedare istorica: e absurd ca Romania sa fi scapat de Ceausescu pentru a cadea pe mana activistilor, a securistilor si a poetilor lui de curte. E absurd dar noi traim in acest absurd. Romania este o tara incaputa pe Spanului si in care Harap Alb ramane anonim. [...] Insa potrivit scenariului lui Machiavelli, vine momentul cand coruptia devine extrema, cand ea sare in ochii tuturor, cand toata lumea afla ca Spanul e Span si nu Harap Alb. In momentul acela, un popor trebuie sa aiba o sansa nemaipomenita pentru a gasi un Harap Alb in viata, <<un cetatean virtuoso>> care sa intruchipeze scenariul machiavelic al binelui ce compune cu raul fara sa se lase corupt de el. Acel cetatean va fi constrans, spune Machiavelli, ca in situatia extrema creata sa aplica remediul brutal al unei (noi) revolutii. <<Daca un asemenea om exista>>, spune Socrate la sfarsitul lui Hippias Minor. Si nu uitati: daca un asemenea om exista, el trebuie sa apara cand un popor este copt pentru el. Nici mai devreme, nici mai tarziu."

Mi-a placut foarte mult fraza din inchierea cartii: suna atat a sfat, cat si a profetie. De fapt, mi-a placut aceasta mini-carte. De la grafica, la continut, la lucrurile noi pe care le-am aflat, la mica lectie de politica, totul a fost la inaltime.

Tot ce imi ramane de facut este sa sper ca alte asemenea mini-tratate vor aparea cat de curand.     

  

Posted by ionuca at 20:43:24 | Permanent Link | Comments (0) |

26.10.2006

KILIPIRim partea a II-a

 

Azi m-am intors pentru partea a 2-a. Iar am plecat de la cursuri, iar am intrat la sala Dalles. Daca ieri mi-am spus ca intru doar ca vad si eu ce se intampla, azi m-am mintit ca intru doar ca pun in urna, bileletul pe care l-am completat cu datele mele. O sansa ca sa castiga biblioteca aia plina de carti tot exista :)

Apoi am mers si la etaj. Standul celor de la Humanitas a fost tinta principala. Reduceri multicele la carti bune. Dar cand am vazut Sa ucizi o pasare cantatoare de Harper Lee [am nevoie de ea pentru reading circle], nu m-am putut abtine si am cumparat-o. Daca tot m-am pus pe cumparat, am mers si la standul de carte straina [ Jen, l-ai gasit in cele din urma] si mi-am mai luat o carte... o carte pentru copii de data asta. Asa, hrana pentru copilul din mine si da, povestile pentru copii imi plac la nebunie. Ati citit vreo asemenea poveste care sa nu aiba sfarsit fericit? [in afara de Fetita cu chibrituri]. Mi-ar placea ca si viata sa fie la fel; sa ai siguranta ca, in cele din urma, totul are sa se termine cu bine.

Momentan citesc The remains of the day si desi nu am citit decat vreo 20 si un pic de pagini, cartea mi se pare minunata!

Of, am atatea de scris despre cartile pe care le-am citit de cand am venit aici. Tot aman lucrul asta de pe o zi pe alta. Sper ca in weekend sa am timp de asa ceva. Gata pe ziua de azi. Ma duc sa ma relaxez cu putina economie [NOT!!!!] si apoi cu The remains of the day. G'd night.

 

Posted by ionuca at 00:33:13 | Permanent Link | Comments (3) |

24.10.2006

Kilipir la KILIPIRim

 

Am fost, am vazut, am cumparat, am plecat multumita. Stiu de KILIPIRim de la Jen, dar ea mi-a dat se inteles ca nu ar fi bine sa-mi fac prea mari sperante in legatura cu el, mai ales ca urmeaza targul de carte, Gaudeamus.

Nu se putea sa nu intru. Cum azi am chiulit de la curs, da stiu, sa-mi fie rusine, am intrat sa arunc o privire. Cum am intrat, m-am si repezit la standul celor de la Satiricon Group si mi-am luat primul numar al revistei Dilemateca. Am fost asa de fericita!!! Am toate numerele!!!!!! Am fost surprinsa sa vad o carte de la Polirom ca si cadou la revista. Astfel, cu 5RON am luat o revista si o carte, care in mod normal m-ar fi costat in jur de 20RON. Nu se poate sa nu te bucure asa ceva :)

Din pacate nu am avut prea mult timp la dispozitie asa ca am vazut doar partea de jos a targului. M-am oprit la editura Curtea Veche [incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult aceasta editura, de la cartile pe care le scoate pe piata pana la copertile fancy ale cartilor, fontul cu care sunt scrise, semnul de carte etc] si m-am repezit la cartea Brick Lane de Monica Ali - reducere de 30%. Inca un KILIPIR. Am mai scos 21RON din buzunar si am mers mai departe.

Surpriza surprizelor a fost la standul de carte straina. Clasicii in engleza, germana, franceza la doar 5RON! Cotrobaind prin cele 3 cutii cu clasici, am observat ca nu sunt doar ei acolo. Am vazut scriitori contemporani si doar lipsa banilor m-a facut sa ma rezum la The Remains of the Day de Kazuo Ishiguro. Si de data asta am avut parte de un bonus: poza lui Anthony Hopkins pe coperta.

Zilele urmatoare urmeaza sa vad ce au de oferit si editurile care au standuri la etaj. Poate prind ceva KILIPIR si la Humanitas. :)

E primul meu targ de carte si mi-a placut asa de mult. Multe, multe carti, multe edituri, standuri si oameni interesati de carte. Am vorbit cu matusa mea sa ma lase la standul ei la Gaudeamus, dar se pare ca desi are nevoie de ajutor, nu ma considera potrivita pentru asta. Pacat. Mi-ar place tare mult sa particip efectiv la un targ de carte, nu sa fiu simplu cumparator.

Pe de alta parte, sunt foarte incantata si de initiativa ziarului Cotidianul de a lansa Parte de carte. Desi nu am decat 2 carti (numerele 5 si 6), mi-am promis ca nu le voi rata pe urmatoarele. O carte pe saptamana la 3RON e mai mult decat un KILIPIR. :)

Posted by ionuca at 22:44:05 | Permanent Link | Comments (4) |

Zorba the Greek

Zorba the Greek

Autor Nikos Kazantzakis;
Publication date 20 December, 1996
Genre General fiction
 
 

Am asteptat cu nerabdare sa citesc aceasta carte. Cand am luat-o de pe raft si m-am indreptat cu ea spre casa de marcat, inima imi batea cu putere. In sfarsit aveam Cartea. Auzisem asa multe despre ea, auzisem asa multe si despre ecranizarea ei; trebuia sa o citesc. Iar acum era a mea. Era a mea si urma sa ma afund in paginile ei, sa incerc sa-i dezleg misterul.

Naratorul, un scribalau, dupa cum singur se numeste, cumpara o mina de lignit in Creta, iar in drum spre noua sa achizitie il intalneste pe Zorbas, omul care avea sa-i dezvaluie reteta fericirii. Zorbas este un personaj cu totul aparte: "Findca el avea ceea ce ii trebuie unui scriitoras ca mine pentru a se salva: privirea de pasare de prada, care-si prinde de sus, dintr-o sagetatura, hrana; naivitatea creatoare, proaspata in fiecare dimineata, de a vedea mereu pentru prima oara totul si de a conferi feciorie eternelor elemente cotidiene - vant, mare, foc, femeie, paine; siguranta mainii, prospetimea inimii, taria de a-si ironiza pana si sufletul, de parca ar detine o forta superioara acestuia, si, in sfarsit, rasul salbatic in cascade, al carui izvor e mai adanc decat maruntaiele omului, care in clipele hotaratoare se revarsa descatusat din pieptul puternic al lui Zorbas; se revarsa si putea sa naruie, si chiar naruia, toata zagazurile - morala, religie, patrie -  pe care si le ridica imprejur biata faptura omeneasca sper a-si apara sarmana-i viata."

Dupa o viata petrecuta printre carti, dupa o viata traita in spatii inchise, naratorul trebuie sa faca fata unui pariu si sa lasa cartile in urma, sa traiasca si el ca toti oamenii. Zorbas pare a fi trimisul lui Dumnezeu si il initiaza pe narator in ceea ce inseamna viata simpla, fericirea in adevaratul sens al cuvantului: "Nu-i raspundeam; ascultandu-l pe Zorbas, simteam ca lumea isi recapata fericirea in fiecare clipa. Lucruri de zi cu zi, palite de mult, isi recapatau stralucirea pe care o avusesera la inceput, cand iesisera din mainile Domnului. Apa, femeia, painea reveneau la izvorul primordial, tainic, si roata divina prindea din nou avant in slava cerului." Povestea pe care naratorul ne-o dezvaluie este povestea unui om care a trait mereu pentru ziua de azi, caruia nu ii este frica de nimic, care nu a ascultat de nimeni decat de propria sa inima, de propriile sale dorinte: "Nu, nu cred in nimica - de cate ori sa-ti spun! Nu cred in nimica si in nimeni decat in Zorbas! Nu ca Zorbas ar fi mai cu mot decat ailalti, nu, Doamne fereste! Tot bruta-i si el. Da' cred in Zorbas fin'ca numai pe el il am in puterea mea, fin'ca numa' pe el il cunosc, toti ailalti nu-s decat aratari. Cu ochii lui vad, cu urechile lui aud, cu matele lui rumeg hrana. Toti ailalti, iti repet, nu-s decat aratari. Cand oi muri eu, toate o sa moara cu mine. Toata lumea lui Zorbas o sa se duca la fund!" Cu o asemenea conceptie despre viata, nu e greu de imaginat cat de liber, nesupus a trait Zorbas.

Exista 2 categorii distincte de cititori pentru aceasta carte. Prima categorie este formata dn cei precum naratorul, care inca nu au invata ce inseamna sa pretuiesti fiecare clipa, sa te simti liber chiar daca exista atatea constrangeri in jur, sa te opresti pentru un moment din goana nebuna a vietii si sa privesti stelee, sa te bucuri inca de painea pe care o mananci in fiecare zi si de apa care iti potoleste setea, sa fac inca dragoste si cu sufletul, nu doar cu corpul. Pentru acestia cartea este un fel de self-help book; o carte care pur si simplu urla "Seize the day!", "Carpe diem!", "Traieste clipa!" . Cei care fac parte din cea de-a doua categorie sunt cei asemeni lui Zorbas: nu le este frica de sentimente lor, nu se dau batuti niciodata, mereu gasesc puterea sa se ridice dupa ce au cazut, stiu sa priveasca o floare si sa se bucure de frumusetea ei, sunt constienti ca viata asta este prea scurta pentru a ne ocupa timpul cu lucruri neinsemnate, cu tristete, cu regrete, cu "ce ar fi fost daca...".

Cartea poate sa aiba fie un efect pozitiv asupa voastra, fie sa va dezamageasca. Asta depinde din ce categorie de cititori faceti parte. Cat despre mine, aveam deja un Zorbas mic inauntrul meu, nu trebuia sa citesc o carte ca sa aflu acest lucru. Il stiam deja demult.

Urmatorul citat mi-a placut extrem de mult. Si, chiar daca nu-mi place sa rad de lucruri sfinte, am avut un zambet enorm in timp ce-l citeam: "Eu unu', sa nu razi, stapane, mi-l inchipui pe Dumnezeu leit ca mine. Doar un pic mai inalt, mai puternic, mai traznit; si, fireste, nemuritor. Sta huzurind pe piei de oaie cu lana aurie si baraca lui e cerul intreg. Nu-i facuta din bidoane de ca noastra, ci din nori. In mana dreapta nu tine nici o sabie, nici un cantar, astea-s unelte de ucigasi si de bacani; Dumnezeu tine un burete urias, imbibat cu apa, ca norul de ploaie. In dreapta lui se afla Raiul, in stanga Iadul. Vine bietul suflet, ca un firicel, fiindca si-a pierdut trupul, si tremura tot. Dumnezeu il masoara cu privirea si rade pe sub mustati. Da' face pe niznaiul. <> Si-ncepe ancheta. Sufletul ii cade la picioare. <> Si dai si-nsira, de zici ca nu mai ispraveste, pacatele. Vorbeste, vorbeste, vorbeste-ntruna, de crezi ca nu se mai opreste. Da' Dumnezeu se plictiseste, boscorodeste: <> Si paf! da una cu buretele si sterge toate pacatele. <> Fin'ca trebuie sa stii, stapane, ca Dumnezeu este un domn; asta va sa zica nobletea: sa ierti!"  

 
Rating ***

Posted by ionuca at 12:58:35 | Permanent Link | Comments (1) |