Baiuteii
Tocmai am terminat de citit Baiuteii [06.01.2007]. Sunt la fel de entuziasmata si indragostita de carte, ca la inceput! Si pentru ca m-a impresionat asa de tare, sunt convinsa ca va fi un post incarcat de si mai mult subiectivism decat de obicei.
Baiuteii sunt fratii Florian, Filip si Matei. Cartea lor este carte copilariei lor, petrecuta in Drumul Taberei, in blocul D13. Citind aceasta carte nu se poate sa nu iti aduci aminte de copilaria ta, de toate jocurile din curte, de prietenii de atunci, de boacanele pe care le-ai facut, de persoanele dragi care acum nu mai sunt aici, de tot ce a insemnat joaca, prieteni, inocenta.
Este minunat cum doua viziuni diferite asupra acelorasi intamplari pot sa se completeze asa de bine, sa formeze un tot unitar. Intamplarile despre care cei doi frati ne vorbesc ne sunt asa de cunoscute, sunt asa de banale, dar ei reusesc sa le dea conotatia de mici minuni personale. Am ras cand Filip si-a luat ciocati si cand Matei impreuna cu prietenii lui au dat foc unui cauciuc, cauzand panica in cartier. Am fost nespus de trista sa aflu ca tatal lor i-a parasit si ca noul barbat din viata mamei lor nu a putut sa se apropie de ei. Mi-a fost inima cat un purice cand Mircea, fratiorul lor vitreg, a reusit sa ajunga si pe balcon si era cat pe ce sa cada de la etajul IV. Ba chiar eram pe punctul de a plange la scena mortii bunicului lor. Uneori si copilaria are partile ei mai negre.
Cu totii am trecut prin asa ceva, cu totii am fost pentru o zi erou/eroina gradinitei, am fost indragostiti de colegi de scoala, aveam prieteni de cruce, le faceam zile negre vecinilor, ne iubeam bunicii si am luat cate-o scatoalca de la cei mai mari ca noi. Dar fratii Florian reusesc sa surprinda, in cuvintele cele mai uzuale, toate acele intamplari si trairi pe care noi le tinem uneori in colturile cele mai indepartate ale mintii noastre, reusesc sa starneasca melancolie in sufletul nostru, sa ne faca sa ne simtim din nou copii, macar cat le citim cartea.
Este o lover-book: te face sa te simti bine, te innebuneste, se joaca cu tine, iar la sfarsit te lasa tanjind dupa mai mult. Este o carte plina de viata, de culoare, de rasete de copil; o carte care iti merge direct la suflet si pe care nu o poti lasa din mana; o carte de care m-am indragostit irecuperabil.
Pentru Vic: Degetele mici ale lui Filip sunt oficial pe lista mea! Trebuie doar sa trec pe Libraria Noi :) Si o sa-ti spun apoi daca m-am indragostit si de ele sau nu
