Rainbow books

S.F.-ul nu m-a atras niciodata. Nave spatiale, colonii pe alte planete, martieni, gauri negre - toate acestea sunt simple cuvinte, nu ma atrag, nu imi starnesc curiozitatea. Ba mai mult, imi sunt cat se poate de straine. Sa citesc o carte in care se vorbeste despre viata in spatiu si pe alte planete, ar fi un chin prea mare pentru mine. Stiu ca literatura S.F. nu se rezuma doar la ce am spus mai sus, dar este de ajuns sa aud acele initiale ca sa refuz politicos cartea care mi se ofera.

Dar, constransa de anumite imprejurari, am citit Jocul lui Ender. Si mi-a placut. Chiar foarte mult. Poate si din cauza ca actiunea se baza in mare parte pe copilul Ender si totul era prezentat, ca sa vezi, ca intr-un joc. Apoi am mai citit o povestioara scrisa de Asimov, dar aceasta nu mi-a placut. Si cam aceasta este experienta mea S.F.-istica pana in prezent.

Doar ca zilele astea m-am apucat sa citesc si Omul ilustrat de Ray Bradbury. Din cele 18 povestiri, in cartea editata cu ocazia campaniei Parte de Carte a ziarului Cotidianul, au fost publicate doar 8 povestiri. Ei bine, le-am citit. Partea cea mai ciudata e ca nu pot sa-mi dau seama daca mi-au placut sau nu. Sa incerc sa ma exprim mai clar. Subiectele tratate [nave spatiale, Cosmos, tot tacamul] nu mi-ai placut. Pentru cineva ca mine, care inca nu poate sa priceapa cum functioneaza Internetul, careia nu ii vine sa creada ca o piesa care se afla la Maria pe calculator [in Cluj] ajunge pe calculatorul meu [in Bucuresti] in cateva secunde, fara sa avem un cablu direct, toata discutia asta despre tehnologia viitorului ma depaseste. Dar, lasand la o parte scheletul pe care au fost construite povestirile, ceea ce mi-a placut mult la ele a fost materialul cu care au fost acoperite. Bradbury se pricepe la recreat atmosfere apasatoare, cat se poate de reale - Ploaia nesfarsita, precum si la modul in care reda anumite stari sufletesti, cum recompune umanul intr-un mediu nou, nefamilial - Caleidoscopul, Celalat e de vina, Baloanele de foc.

Cu ocazia aceasta am mai adauga o carte la lista de TBR [to be read], iar aceasta este Fahrenheit 451. Nu ma astept sa fie o carte de care sa ma indragostesc, dar ma astept sa-mi mai imbuneze cat de cat parerea despre literatura S.F. :)

Iar acum, 2 citate din Baloanele de foc:

"- Parinte Peregrine, nu poti sa fi niciodata serios?

  - Nu, atata timp cat nu e si Dumnezeu. Te rog, nu mai parea atat de socat! Dumnezeu nu este serios. De fapt, e cam greu sa stim exact ce altceva este El in afara de iubire. Si iubirea e legata de umor, nu-i asa? Pentru ca nu poti sa iubesti pe altcineva decat daca il tolerezi, nu-i asa? Si nu poti tolera pe cineva in permanenta decat daca razi de el. Nu-i adevarat? Si bineinteles ca noi suntem niste mici animale ridicole balacindu-ne intr-o troaca, iar Dumnezeu trebuie sa ne iubeasca si mai mult pentru ca apelam la umorul Lui.

  - Nu m-am gandit niciodata la Dumnezeu ca la cineva plind de umor, zise Parintele Stone.

  - Creatorul ornitorincului, al camilei, al strutului, al omului? Hai, sa fim seriosi! rase Parintele Peregrine."

"Parintele Stone se apuca sa aprinda un foc, uitandu-se cu manie la vreascurile pe care le tinea in mana, inecandu-se cu fum gros:

  - Am sa cladesc si eu un schit pentru boboci de gasca, o manastire pentru porci sfinti si am sa construiesc o absida intr-un microscop pentru ca parameciul sa participe la slujbe religioase si sa-si spuna rugaciunile cu cilii.

  - Parinte Stone!"