Alt citat, de data asta din ...sa ucizi o pasare cantatoare de Harper Lee [da, stiu ca am inceput cu o zi mai repede cartea decat trebuia pentru Reading Circle]:
"Am mormit o scuza si m-am apucat sa meditez la crima pe care o savarsisem. Nu invatasem sa citesc propriu-zis, dar cumva reuseam sa ma distrez pe ascuns cu ziarele. Sa fi invatat oare in lungile ceasuri petrecute la biserica? Nu-mi aminteam sa nu fi stiut vreodata sa citesc imnurile. Acum, cand ma vedeam obligata sa reflectez la lucrul acesta, imi dadeam seama ca a citi era pentru mine ceva la fel de firesc ca deprinderea dea incheia nasturii de la spate ai sortuletului fara sa intorc capul, sau de a-mi innoda dintr-o data sireturile in funda dubla. Nu-mi aduc deloc aminte cand anume liniile pe care le urmarea degetul lui Atticus s-au despartit in cuvinte, dar, de cand ma stiu, le urmarisem seara de seara, ascultand ultimele stiri, proiectele care aveau sa devina legi, jurnalul lui Lorenzo Dow - adica tot ce citea Atticus in fiecare seara cand ma cataram pe genunchii lui. Uite, nu mi-am dat seama ca imi placea sa citesc pana-n clipa in care am fost amenintata sa nu mai pot citi. Nimeni nu-si da seama ca-i place sa respire!"
In schimb, eu imi amintesc perfect ziua in care am invatat sa citesc. Stiam de la televizor literele mai simple: I, O, U, X,C. Mi se parea firesc ca I sa fie I, O sa fie O, nu-mi amintesc ca pe acestea sa mi-le fi spus cineva. Dar imi amintesc de o dimineata de weekend in care mama avea treaba prin bucatarie. Eu stateam la masa si vorbeam cu ea, cand conversatia a trecut de la lucruri banale la litere, cuvinte, carti. Tin foarte bine minte ca am vrut sa-i demonstrez mamei ca pot sa invat sa citesc. Am mers in camera, am luat de acolo revista Kuku-Ruku [isi mai aduce cineva aminte de acele napolitane? Pentru mine erau un deliciu!], apoi m-am intors in bucatarie cu ea. Am deschis-o la Regulamentul de participare la concurs si am inceput sa citesc. Mai bine spus, am ghicit cuvintele mai degraba decat le-am citit, iar unde nu puteam sa-mi dau seama de ce cuvant este, o intrebam pe mama: "Mama, ce litere sunt astea?"
Avem cam 6 ani jumate in acea zi. De atunci microbul cititului mi-a intrat in sange. Am inceput cu basmele lui Ispirescu, apoi intr-o zi a venit mama la mine in camera si mi-a dat primul volum din Ciresarii. Mintea mea de copil nu era pregatita pentru un roman de aventuri iar dupa ani, cand am recitit toate cartile din Ciresarii, mi-am dat seama cat exagerasem cand le citisem prima data. Atunci toate mi se pareau extraordinare, nemaipomenite. Le atribuiam puteri supranaturale Ciresarilor, se luptau cu forte nevazute si mereu ieseau invingatori! Am citit de 3 ori pana acum cartile Ciresarilor si le-am gasit la fel de antrenante, la fel de frumoase ca si prima data; dar cu fiecare noua citire le inteleg diferit. Ciresarii sunt si eu adolescenti ca si mine, au si eu probleme cu parintii, iubesc si sunt iubiti. Da, sunt ca mine. Sper sa am timp peste vreo 30 de ani sa stau si sa recitesc primele mele carti - cartile copilariei mele, cartile care mi-ai ramas intiparite in minte pentru totdeauna.
Cred ca le datorez multe mamei si Ciresarilor. Mamei pentru ca mereu m-a incurajat sa citesc [niciodata nu mi-a impus asta] si Ciresarilor pentru ca mi-au deschis apetitul pentru a descoperi minunatele lumi ascunse in carti.
