Rainbow books

Am recitit postul despre "Dilemateca" si sunt suparata pe mine pentru ca nu mi-am exprimat cum trebuie entuziasmul vis-a-vis de aceasta revista. Inainte sa isi faca aparita pe piata am incercat sa citesc cateva ziare literare. "Romania literara" a fost sinura "digerabila", restul mi s-au parut fie scrise pentru elite, fie continutul lor nu corespundea cu ideea mea de revista literara. Si tocmai cand incepeam sa ma resemnez, iata, apare, brusc si dintr-odata, "Dilemateca". Din pacate am ratat primul numar, dar nici asta nu este asa de grav pentru ca am fost informat ca este de ajuns sa merg pana la sediul revistei ca sa pot sa intru in posesia lui - "transfer prin achizitie", dupa cum ar spune R.Nozick.

"Dilemateca" este ceea ce asteptam, este ceea ce visam, este ceea ce doream: o revista cu adevarat literara. Un mare avantaj il are faptul ca este "revista" si nu "ziar", ca are acea eleganta a foilor fine, a pozelor artistice, a unui format mai usor de manevrat. Continutul nu este mai prejos de ambalaj: recenzii cu carul, stiri pe scurt despre lumea literara, interviurii cu personalitati literare, reportaje cu/despre tot ce are legatura cu scrisul sau cititul, fragmente din opere in curs de publicare. Ce mai, este revista care trebuia sa apara pentru ca piata ziarelor/revistelor literare sa fim completa.

Numarul 2 al revistei anunta un cadou de la Plesu, Manolescu si Dinescu in urmatorul numar. Ca de obicei, am iceput vanatoare de dilemateci cu cateva zile inainte sa apara oficial, ca sa fiu sigura ca nu ma trezesc iar ca a disparut ca prim minune exact in singura ziua in care nu trecusem pe la chioscurile cu ziare. Dupa 3 zile de cautarii asidue, iata-ma, fericita posesoare a numarului 3 al revistei "Dilemateca". Si intr-adevar, Plesu, Dinescu si Manolescu ne-au pregatit o surpriza... delicioasa! Un "concentrat de cultura" insotea revista. Nu m-am putut abtine sa nu rad de aceasta ingenioasa gaselnita. Scrisorile de la cei 3 se aflau intr-un plic care imita perfect un plic de supa! Ba mai mult, in plic se aflau chiar si niste litere din acelea specifice "supei alfabet". Genial cadou!

Noul numar incepe in tromba cu editorialul lui Mircea Vasilescu, "Dreptul la replica". Trebuie sa admit ca oricat de mult tin la libertatea de exprimare si oricat de mult consider ca dreptul la replica este un instrument fara de care nu se poate in mass-media, domnul Vasilescu avea dreptate in editorialul sau. Cand vine vorba de recenzii, dreptul la replica nu se aplica. Odata publicata, opera paraseste "cuibul protector" al celui care a creat-o si este supusa criticilor de tot felul. Sincer, nu-i inteleg pe cei care se asteapta ca ceea ce au scris sa placa tuturor, sa nu exista nimic rau spus la adresa carti lor, mai mult, nu-i inteleg pe cei care se revolta impotriva criticilor mai exigenti, carora cartea respectiva li s-a parut cel mult mediocra.

Sectiunea "Info" incepe cu un subiect, parese, destul de controversat in Germania. totul a pornit de la o declaratie a scriitorului Gunter Grass (78 de ani). Acesta a recunoscut ca la varsta de 17 ani s-a inrolat in Waffen SS. Ceea ce contrariaza publicul german este diferenta dintre ceea ce Gunter Grass a fost crezut a fi ("G.G. a condamnat cu vehementa fascismul si a fost unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai aflarii adevarului desore crimele nazistilor") si ceea ce el este: un fost "Nazi". Ma rog, nu inteleg tot acest tam-tam, doar avea 17 ani cand s-a inrolat, dar corect ar fi fost sa recunoasca de la inceput care au fost adevarata lui legatura cu SS-ul. Cat despre "socul global" pe care declaratia acestuia l-a produs, mi se pare a fi o exagerare. Dar, se pare ca este "la moda" sa ai dosar la Securitate sau sa fi avut legaturi cu SS-ul. Ma depasesc chestiile care tin de politica.

Tot de la aceeasi sectiune am aflat ca Ian McEwan a primit Premiul de Traditie - "James Tait Black Memorial". Indiferent de premiile primite, ele nu-mi vor schimba gustul amar lasat de "Gradina de ciment". Poate doare o carte de McEwan care sa-mi placa poate sa faca ceva in privinta asta :) De asemenea, am aflat ca in octombrie va vedea lumina tiparului continuarea aventurilor lui Peter Pan, scrise de Geraldine McCaughrean. Nu mi se pare corect sa "furi" personajul cuiva si sa-l transformi in personajul tau; Peter Pan este a lui Barrie si asa ar trebui sa ramana. Desi am plans la finalul cartii "Pe aripile vantului", continuarea cartii, cu tot cu finalul ei fericit, mi s-a parut neverosimila, trasa de coada. "Si maine e o zi" este adevaratul final al cartii.

"Locuri de citit" ne propune ca loc de lectura, parcurile. Din pacate, ofera o viziune cam sumbra asupra parcurilor din Bucuresti. Si eu care credeam ca la primavara imi voi lua cartea in mana, ma voi aseza in iarba si voi citi nestingherita de nimeni in mijlocul unui parc... se pare ca vanzatorii ambulantii, cainii vagabonzi, lumea multa, "nu calcati iarba" comploteaza impotriva posibililor cititori in aer liber. Pacat. "Lecturi & stari" mi se pare o ancheta cu un subiect mai slabut ca precedenta, "Tabieturi si metehne de scriitor", dar ma bucur ca "Dilemateca" experimenteaza, incearca lucruri noi, este in miscare. Mi-a placut foarte mult reportajul despre "miscarea literara din inchisori", mai exact din Penitenciarul de maxima securitate, Rahova. Si acolo se citeste, se scrie, exista chiar si reviste literare editate de detinuti. Este un reportaj chiar foarte interesant! Sunt curioasa ce ne asteapta in viitorul numar al revistei :)

Fragmentele din "Evghenitii" Constantei Vintila-Ghitulescu au fost cireasa de pe tort. Perioada regimului fanariot m-a fascinat dintotdeauna, iar aceasta carte prezinta cu multa acuratete tocmai acele vremuri. Tot ce-mi ramane de facut este sa astept lansarea cartii. Pur si simplu trebuie sa o am!