24 de personalitati vorbesc despre Bucuresti; 24 de oameni si tot atatea viziuni despre acest oras. Credeam ca doar eu ii spun “Bucurestiul meu”; a trebuit sa citesc aceasta carte ca sa ma conving ca fiecare iubeste si/sau uraste Bucurestiul in felul sau, dar si ca Bucurestiul este “al meu” pentru fiecare dintre locuitorii lui.
Straini stabiliti aici, artisti, profesori universitari, scriitori, membrii ai minoritatilor ne ofera motivele pentru care au ales fie sa raman aici, fie sa se intoarca in acest oras “we all love to hate“. Mai mult, cu totii au ajuns la aceeasi concluzie: odata ce te-ai indragostit de Bucuresti, odata ce ai ajuns sa-l cunosti si cu bune si cu rele, nu te mai poti desparti de el.
Mereu se fac comparatii intre Bucurestiul din perioada comunista si Bucurestiul de acum; aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este vazut ca singura solutie pentru tara, pentru Bucuresti. Acolo unde realitatea nu-i convine, omul isi inventeaza propriului lui Bucuresti. Acolo unde cei mai multi vad doar un ameste haotic de stiluri arhitectonice, altii vad exotism si frumusete. Bucurestiul este orasul oamenilor energici, al celor care stiu sa-si urmeze visurile. Bucurestiul este al celor in ochii carora se vede acea sclipire a succesului si a schimbarii.
Citind cartea i-am invidiat pe toti acesti oameni. Ei cunosc Bucurestiul, ei au avut timp sa-l exploreze, sa-l cutreiere, sa se indragosteasca iremediabil de el. Ei ii simt cu adevarat ritmul, fiecare in domeniul in care lucreaza. Eu? Eu doar iubesc Ideea de Bucuresti; eu nu cunosc inca orasului. Dar aceasta carte mi-a oferit inca un prilej sa imi promit ca maine imi cumpar harta orasului si ca voi incepe sa-l cunosc, cartier cu cartier, parc cu parc, muzeu cu muzeu, poveste cu poveste.
“Bucurestiul frapeaza prin contrastele lui. Un strain poate trai foarte bine aici, dar trebuie sa fie mereu constient de dificultatile materiale pe care le au cei mai multi dintre bucuresteni. Asta te ajuta sa intelegi aceasta tara si anumite comportamente pe care uneori iti este greu sa le accepti ca expatriat. Aceasta tara are o istorie dura si traverseaza inca un prezent dificil, dar emana o adevarata energie. Ii simti ranile, dar si partea care evolueaza si tocmai acest amestec te face sa te atasezi de Romania.” (Laurent Couderc - corespondent pentru ziare francofone)
“Bucurestiul nu este un oras frumos, dar are o mare putere de seductie. Bucurestiul este oglinda bucurestenilor. Orasul poarta cu el ranile epocii comuniste, experientele haotice ale tranzitie si promisiunea unei noi generatii de arhitecti. El are suflul si sperantele oamenilor care il locuiesc. [...] Acest oras neincheiat este deschis la idei noi si la competitie. Pacat inca ca este atat de murdar, ca are case extraordinare care sunt pe cale sa se darame si ca speculatia imobiliara risca sa-l desfigureze.” (Mariana Celac - arhitecta)
“Apartin unei generatii care nu si-ai iubit tara pentru ca nu puteam iubi ruinele mostenite de la experienta totalitara. Am sfarsit prin a iubi trecutul tarii noastre. Generatia mea s-a refugiat in inceputurile Romaniei moderne, marcata de intelectualii dintre cele doua razboaie. Acei oameni isi iubeau tara pentru ca ei o facusera. Iubeau cu disperare Romania asa cum eu iubesc Humanitasul. Comunismul a maturat tot ceea ce ei au construit. Abia dupa 1990 romanii au inceput sa-si iubeasca tara.” (Gabriel Liiceanu - editor)
“Bucurestiul a fost mult timp gestionat de oameni fara gust si fara perspectiva. Autoderiziunea acestui oras nu deranja pe nimeni. Nu pot accepta sa traiesc in acest fel. Nu ura ma impinge sa critic Bucurestiul, ci dragostea pe care o resimt pentru acest oras al carui destin nu este inca la inaltime.” (Marcel Iures - Director al Teatrului Act)
“Aveam nevoie sa ma orasul meu si numai al meu. Bucurestiul meu, pe care l-am zugravit in primele poezii, era opera imaginatiei mele. Era un oras plin de minunatii, de lumina, care fierbea de povesti, deborda de femei frumoase, de autostrazi, de statii de benzina, de magazine de lux.” (Mircea Cartarescu - scriitor)
“La Bucuresti, de la o strada la alta, poti descoperi sarmul Parisului, pitorescul tiganesc al Benaresului si rafinamentul Londrei. Este minunat, nu te plictisesti niciodata. Bucurestiul este un oras cam nebun. De altfel, bucurestenii nu au luat niciodata in serios istoria, ci prefera sa hoinareasca de-a lungul evenimentelor intr-un fel de levitatie in care nu se simt niciodata vinovati. [...] Speranta mea este Europa, desi multi o percep ca pe o oaza. In ce ma priveste, sper ca Vestul sa ne invete disciplina, sa ne dezobisnuiasca de acest <> si de nepasarea in care de complacem de mai multe decenii.” (Dan C. Mihailescu - critic literar)
